Amoc by Alexander Hausvater

 

,,Mi-am făcut datoria de scriitor'' rosteşte Scriitorul interpretat superb de Bogdan Costea. Este de departe replica mea favorită din acest spectacol. Apoi scriitorul, liber şi absolvit de îndatoriri artistice, se poate împuşca.

În paralel, şi Alexander Hausvater şi-a făcut datoria de regizor. A preluat celebra nuvelă a lui Stefan Zweig şi a transformat-o într-o piesă de teatru cu un puternic impact emoţional. M-a dus cu gândul la un alt fel de ,,Bateau ivre''...

Am revăzut aseară montarea ,,Amoc'' în cadrul ,,Lunii pline de teatru'', cu casa închisă la Teatrul arădean. Din varii motive, sau poate nu, m-a emoţionat încă şi mai mult ca prima oară. Un spectacol vizual complex, de muzică, de music hall şi de sofisticate tehnici teatrale. Totul brodat în jurul unei poveşti de dragoste în care trei bărbaţi iubesc aceeaşi femeie şi niciunul n-o poate salva de propriul ei orgoliu. Ea moare însângerată în urma unui avort clandestin, iar cel mai devotat dintre cei trei, Doctorul, se aruncă o dată cu trupul ei în mare. Secretul trebuia pecetluit şi altă cale n-a fost.

Amocul, alias ceasul rău, căderea în pulsiune, glisarea în inconştient, hybrisul, îşi pune amprenta pe acţiunile tragice ale personajelor. Rezultă un dinamism desăvârşit al montării. Fin cunoscător de filozofia artei, Alexander Hausvater nu doar că pătrunde în firidele  sufletelor noastre postmoderne, unse cu tot felul de alifii publicitare contra tristeţii, şi tulbură. Cât despre mesajul esenţial al montărilor lui Hausvater, semnalez preferinţa sa pentru atenţia la rolul artistului în societatea contemporană. Or, dacă lumea este ca un vas de croazieră, Oceania în speţă, şi care trece impasibil la experienţele individuale, vas simbolic pe care toţi o duc într-o petrecere, fiind beţi de tentaţii şi orbi de dorinţe, ei bine, scriitorul nu doarme. Nu trebuie să doarmă. El stă de veghe şi are datoria să rescrie poveştile unice, poveştile frumoase, poveştile tragice. Are menirea să eternizeze ce este mai profund în noi.