Hotărâtă să profit de oferta ,,Luna plină de teatru'' de la Arad, am vizionat aseară la Studio, cu sala arhiplină, spectacolul în patru personaje ,,Blessed''. Este o montare de integrat ,,teatrului de cameră''- cel care favorizează spaţiile mici şi intimitatea cu publicul- în care Simona Vintilă a fost un factotum, şi regizor, şi scenarist. Distribuţia este alcătuită din actorii Dorina Darie Peter, Georgiana Popan, Ştefan Statnic, Florin Covalciuc.
Ilustrând diversitatea repertorială care este preferată mai nou de teatrul arădean, spectacolul este unul sensibil, de mare actualitate. În primă instanţă, devine un act social de trezire la realitate, de conştientizare a pericolulului bolii Alzheimer. Dar pentru că noi oamenii suntem mai aplecaţi să îmbrăţişăm atitudinile de negare, acelea care încep cu ,,mie nu mi s-ar putea întâmpla'', eu una am ales o cheie mai metaforică de interpretare.
Astfel că vizonarea ne pune în situaţia de a medita asupra rostului memoriei. Ce am fi fără amintirile noastre? De la Marcel Proust şi până la contemporana Nicole Krauss, scriitori de anvergură au tratat tema cu maximă acurateţe. Dar, după cum ar fi opinat însuşi Jung, psihicul uman rămâne încă pe mari suprafeţe o terra incognita.
În rezumat, subiectul o surprinde pe o intelectuală de azi-cu o profesie plină de responsabilităţi, ea fiind arhitecta oraşului- în postura de a manifesta mici scăpări de memorie. Ceea ce părea minor anunţă un Alzheimer prematur, o formă de demenţă. Considerându-se umilită de conversaţia cu psihiatrul, ea neagă realitatea. Cea care-şi dă seama de pericol este fiica ei proaspăt revenită de la studii din America. În joc intră şi neputinţa soţului de a o ajuta, precum şi sentimentul de culpă în care acesta se adânceşte.
Dacă stăm să privim în jur, trăim într-o lume aflată în acută criză de memorie. Copiilor la şcoală le e tot mai greu să memorizeze istoria sau tabla înmulţirii, iar noi începem să uităm numerele de telefon ori zilele de naştere bazându-ne de-altminteri pe agendele electronice. În afara diverselor memorii artificiale ne simţim neputincioşi. Memoria bună este semn de sănătate mintală şi de tinereţe, să nu uităm. Atunci, haideţi să nu îmbătrânim prematur. 
