Am încheiat aseară Zen-ul lui Mircea Cărtărescu. Acest jurnal de şapte ani, atât de non-zen, în fapt. Departe de seninătatea ce s-ar revendica din titlu, volumul diaristic în discuţie este mai degrabă jurnalul unui intelectual de cincizeci de ani confruntat cu mai multe crize simultane, de natură-creatoare, existenţială, financiară, psihologică. Cea mai profundă tristeţe din jurnal devine însăşi conştiinţa expirării timpului. Trecând pragul vârstei de cincizeci de ani, Mircea Cărtărescu se lasă pradă unui alean care se mai ostoieşte pe parcurs pentru a reveni în forţă ulterior. Luciditatea cu care îşi surprinde îmbătrânirea trupului, inerentă oricărei fiinţe vii, străpunge textul jurnalier tot la câteva pagini o dată, transmiţând o angoasă copleşitoare. Expirarea trupului este asimilată conjugat cu secătuirea vitalităţii de creaţie, drama devenind astfel dublă.
Cărtărescu şi virtualizarea
Cibernetizarea deţine un loc important în transformarea autorului Cărtărescu. În fapt, omul M.C. conştientizează deplin şi dureros dedublarea lui în personajul mediatic şi virtualizat M.C. ce a devenit prin infuzia de celebritate realizată mai cu seamă în ultimul deceniu. Scriitorul recunoaşte că îi plac mult gadgeturile de ultimă generaţie, lectura electronică, dar, pe de altă parte, admite cât de neprofitabilă este web-hoinăreala. Pe numeroase pagini deplânge orele zilnice de căutat pe internet în defavoarea scrierii de literatură. Uneori răbufneşte: ,,Îmi croiesc drum prin canalele web, asemenea căţeilor pământului orbi, străvezii şi imuni la durere. M-ating acolo de alţi locuitori la fel de orbi, cu sângele la fel de rece ca şi al meu. O lume oribilă se naşte acolo, unde molia nu roade şi rugina nu mănâncă.''
Câtă sinceritate?
Acuzat că vânează celebritatea neobosit, Mircea Cărtărescu este suspectat că n-are cum fi sincer într-un jurnal ce se scrie ca destinat publicării antume. Autorul confirmă că nici nu a vizat o sinceritate ingenuă, completă, că vor exista mereu zone secretizate ale vieţii personale mai ales. În schimb, dacă jurnalul vieţii personale este cenzurat, cel al scriitorului mi se pare foarte autentic. Dispreţul auctorial de sine, cruzimea faţă de ultimele sale apariţii editoriale, sila faţă de articolele din presă care îi plătesc ratele la bancă sunt din punctul meu de vedere deplin autentice, netrucate. În rest, convenţia unei conservări de sine necesare persistă:,,Cel care îmi citeşte jurnalul nu intră în viaţa mea, şi nu doar pentru că orice text scris mistifică viaţa. Dar pentru că sensul jurnalului meu nu e de a-mi dezbrăca inima-n fundul gol, ca la doctor. Adevărata mea viaţă nu e accesibilă cuvintelor. Cochilia nu este şi nici nu reprezintă viaţa melcului.''
"MENS SANA IN CORPORE SANO"
A mers să cumpere sana și s-a-ntâlnit cu Sano!
Sano fiind un japonez zen-budist, și ce-l întreabă pe Sano?!
Dacă eu fiind lucid și translucid pot să bat câmpii, așa pentru doi-trei lei, căci nu s-a născut cititor să mă citească!
... apropo de:
,,Cel care îmi citeşte jurnalul nu intră în viaţa mea, şi nu doar pentru că orice text scris mistifică viaţa. Dar pentru că sensul jurnalului meu nu e de a-mi dezbrăca inima-n fundul gol, ca la doctor. Adevărata mea viaţă nu e accesibilă cuvintelor. Cochilia nu este şi nici nu reprezintă viaţa melcului.''
Atunci pentru ce mai scrie pe hârtie,
Când pe net e parodie!
Acest text este exemplar pentru modul in care trebuie scris pe net despre carti. Concis, sugestiv, revelator. Spune totul despre carte in extrem de putine cuvinte.
Cartarescu scrie articolele alea insipide pentru a-si plati ratele ? E tare !
eva:
- Putem pune bază pe Cărtărescu?
Scorchfield:
- Da, dar mai bine încearcă cu un acid...
Haha.
PS: netul e ca o parodie în stradă: toată lumea se uită dar nimeni nu dă banul... :)
Mi-a plăcut că scrie că navighează pe net.
Scorchfield, cam aşa ceva, nu e adecvare între titlu şi text, nu e meditaţie, ci e... agitaţie. Bine, autorul arată că lumea noastră de azi, haotică, induce individului o degringoladă emoţională, culturală etc.
Mofturi, mersi. Sunt conştientă că un cititor de bloguri nu are prea multă răbdare. Ăsta poate fi un defect al bloggingului.:)
Lotus, Cărtărescu admite în subsidiar că internetul e o tentaţie şi o risipire, un duşman al actului scriitoricesc profund.
Completarea mea: internetul e bun pentru cei(auto)disciplinaţi.:)
Mofturi, aaa, era să uit. Am făcut un calcul şi nu era plătit rău pentru un articol( unul singur): câteva sute de euro pe puţin.:)
Eva eu scriu pe blog și sunt sponsorizat pentru asta, în jur de 1000 de euro pe lună, sunt mulți, puțini, nu știu! Dar nu fac paradă din asta! :)
A, pai si eu scriu pe blog si injur... pentru plata de 5 $ gazduire domeniu!
Aaa, da, domnilor?:) Eu nu ştiu numai,,pe gratis'', de amorul artei. Păi, hai, învăţati-mă cum se face să am şi eu de-un ruj, de-o dantelă, ceva...:)
Pfuai... Mei, numai eu scriu pe 300 de euro? Şi eu credeam că stau bine... :))
Acum serios. Ştiţi cum merge în bloging: ăştia care o ard în ziare şi reviste culturale pentru câteva sute - o mie de euro per articol sunt mici copii pe lângă noi, vb piroblogerului de mai sus... :)
Lotus: ,,piroblogerul'', i-auzi...:) Bloggingul are un argou al lui tot mai consistent. Mă apuc de un studiu lexical ştiinţific în curând, hihihi.
Napalm! :)