Am meditat zilele acestea la calitatea locuinţelor din România, această ţară nicicând pasionată de arhitecturi grandioase, durabile. Niciodată destul de interesată de chestiuni estetice. Poate că firile sensibile, degustătorii mai mici sau mai mari de artă, se simt mai frustrate decât alţii de însăşi dezolarea peisajului arhitectural românesc. Mă cuprinde o mare melancolie când văd localităţi mici lipsite de flori(costă numai un pic un pumn de seminţe şi câteva găleţi de apă), case renovate în culori ţipătoare, localităţi urbane transilvănene cenuşii, heteroclite, cârpite, prăfoase, cariatide cu sânii sfărâmaţi.
Un castel, un râu, o pădure
Revenind la subspecia artiştilor m-am întrebat atunci: între un apartament ,,la bloc'', o vilă contemporană şi un castel baroc, oare ce ar alege un scriitor al zilelor noastre, ca loc al vieţuirii şi al inspiraţiei? Influenţează condiţiile de trai facerea de literatură? Impresia mea este că da, influenţează foarte tare. Aş exemplifica în lipsă de ceva mai bun cu cazul autorului Mircea Cărtărescu care a stat un an la Schloss Solitude,( vezi imaginea) un castel german devenit ,,academie de artişti''. Acolo îşi încheie trilogia Orbitor şi se declară extrem de mulţumit de condiţiile de existenţă. E de menţionat că se găsea şi cu soţia şi cu fiul în rezidenţa literară. Când se întoarce în Bucureşti, cade în depresie, lucru ce devine de înţeles. Probabil că un tânăr scriitor ar opina în aceste condiţii cam aşa: ,,de ce M.C. şi nu eu, care-mi scriu romanul într-o garsonieră afumată, închiriată? La rândul meu, am nevoie de o infuzie de inspiraţie.'' De aici începe o altă discuţie, ştim.
Să fie astfel visul secret al artistului în general singurătatea regală a unui castel de patrimoniu, bogat, renovat, amplasat într-o pădure prietenoasă? Fără îndoială că orice creator are nevoie de o izolare confortabilă, pe anumite etape ale vieţii sale artistice, cel puţin. Cât despre cel mai mediatizat scriitor român contemporan(sic!), pot proba că, pe de o parte, în jurnalul său vădeşte orgoliul celui care merită toate aceste călătorii de creaţie, după ce afirmă în mai multe locuri că şi-a irosit viaţa în locuinţe strâmte, comuniste, astfel beneficiind de o mică şi târzie recuperare a demnităţii sale de artist.
Nu-l pot contrazice în fondul problemei; în fapt, toţi românii merităm o ţară... cu mai multe castele şi cu mai multe parcuri-păduri.
Pentru că am pomenit de Delphi, pot scrie că acolo sunt locuri unde poți sta și vizualiza ceea ce în foarte puține locuri ți se oferă. Este de fapt ”buricul pământului” ! :)
Încep să termin ideea în care perioada literară pe o care o traversează România este mult mai precară și mai dezlânată decât acum 20 și ceva de ani.
Scorchfield, da, există atâtea locuri speciale pentru creaţie pe lume.
Nu, nu cred că e mai precar ca acum 20 de ani. Nu e destul de evoluat spaţiul locativ, asta da. Există locuinţe înfrumuseţate, hoteluri vechi renovate, vile( doar câteva) avangardiste etc. Dar totul sub 10 procente din întreg.
În schimb, ce se poate face cu investiţie minimă, nu se face. O plantă, o văruire, un trotuar măturat, un geam spălat..etc.
Românul contemporan consideră că e ruşinos să adune gunoaiele aduse de vânt în faţa locuinţei sale. Mi-e ruşine cu ăştia...