Solilocviu. Sunt o femeie alcătuită din straturi concentrice. Pe măsură ce raza cercurilor scade, devin tot mai fragedă, până la insuportabilul sensibilităţii chiar. Oricâte aş spune despre mine, oricâte aş înfăţişa, există un interior secret, care îmi scapă chiar şi mie însemi. Zi de zi, mă trezesc surprinsă eu de mine şi-mi zic: ,,da' asta de unde mi-a mai venit?''. Uneori, pulsez prin răutăţi şi egoisme (de care mă ruşinez frecvent), alteori prin candori şi inocenţe. Niciodată n-am ajuns la miezul miezului meu, la ceea ce filozofii numesc, poate, esenţa fiinţei. Nu m-am epuizat, asta-i cert, şi nici nu cred să mă fi consumat până la capăt altcineva vreodată.
Frumos scris. Dar toţi suntem aşa, nu doar femeile. Şi pe majoritatea ne deranjează usturimea de ochi, aşa că preferăm să nu răscolim prea mult înăuntru...
E adevărat, femeile însumează în acelaşi corp mai multe stări de suflet, personalităţi şi identităţi decât bărbaţii, oarecum monolitici. :)
Lotus, ba,...am întâlnit şi femei plate şi care mai spun şi multe plat(-)itudini.:)
Şi, de fapt, am mai întâlnit mulţi oameni care se dau rotunzi( deşi nu-s ,,oameni-cepe''), în fond, fiind foarte lipsiţi de profunzimi.
astea sunt iluzii cu miezul. nici nu exista, de aici (ma repet) iluzia de rotund si concentric.
Cum nu, alexander? Totul are un centru. Orice roată are un ax. Orice corp geometric are un ortocentru, dat de intersecţia anumitor linii. Iar sufleteşte dacă vrei, acest centru al unui om ar trebui căutat la nivelul celor mai profunde emoţii, trăiri, gânduri şi sentimente. Din acelea pe care poate le ai de câteva ori în viaţă dar când le ai te cutremură. Sau te fac să înţelegi. Sau să realizezi ce mic eşti tu faţă de universul ăsta...
E drept că, cu cât este mai profund acest centru, cu atât ajungi mai greu la el. Până acolo încât uiţi că măcar există.
Şi ba da, eva, toţi oamenii îl au prin însăşi natura lor de oameni. Doar că unii, trăind foarte mult la periferie, aproape că l-au uitat complet. Dar orice bob de fasole are întreaga plantă în germene, în miniatură. În stare latentă. Este adevărat că nu la toate se dezvoltă, la unele rămâne tot aşa. Dar există, acolo, măcar la un nivel potenţial. :)
alexander, Lotus...şi totuşi misterul rămâne în miez.:)
Uite că am găsit ceva frumos: ceapa interioară.
un adevăr care se reconfirmă, Lotus.:)