Lucruri transparente

O adora, dar pentru că n-a putut s-o satisfacă, a sugrumat-o. Despre asta se povesteşte în ,,Lucruri transparente''. Căci Vladimir Nabokov îşi permitea, cu vocaţia celor aleşi, să propună teme literare tabu precum impotenţa ori ,,orgasmul artei''( expresia  aparţinându-i). Cum să traduc pentru uzul propriu expresia din urmă? Sau poate e mai bine să nu tulbur, obraznică, cu degetul, pelicula de apă neliniştitoare ce ne desparte de această sintagmă transparentă. Să mă prefac cuminte, atunci.

În microromanul ,,Lucruri transparente'', avem, aşa cum se obişnuieşte la Nabokov, trei opţiuni stratificate de lectură. Una psihanalitică, alta de tehnică literară (gen ,,cum se produce literatura?'', aceea care se studiază la seminariile universitare) şi o alta pur ficţională. O bifez pe cea din urmă, în cazul dat. Astfel, Hugh Person este un american ursuz şi lălâu, redactor de editură care se îndrăgosteşte în Elveţia de o tânără( ,,Zveltă, atletică, ucigătoare!''), Armande, care vorbeşte delicieusement fraţuzeşte. Este un mister de ce intensa Armande, curtată de atâţia bărbaţi plini de vigoare, alege să se mărite rapid cu Hugh Person (un nimeni sexual, aşa cum îi sugerează numele). La câteva luni de la căsătorie, într-o noapte somnambulă, Hugh o sugrumă pe Armande. E internat la ospiciu, ajunge la închisoare, apoi iar la ospiciu. În fine liber, peste ani, revine în Elveţia, într-un simbolic loc al crimei. Pardon, în acela al întâlnirii cu sexul, e o mare diferenţă, Nabokov ştie de ce. Acum aveţi ocazia să vedeţi ce încheiere alege naratorul ficţiunii în discuţie.

Eu găsesc că Nabokov invită prin fiecare scriere a sa la o concentrare a atenţiei  noastre de cititori pe celălalt sex, pe cel opus. Căci ,,Din considerente vizuale şi instinctuale, dragostea sexuală este mai puţin transparentă decât alte lucruri mult mai complicate.''. Să ne concentrăm atunci un pic pe Armande şi pe Hugh, care nu ştiu destule unul despre celălalt. Dar nici despre ei înşişi, în parte. Armande  este o refulată. Nu se lasă atinsă, doar penetrată, şi nu-şi dă jos rochia. În schimb are orgasme intense şi devorează o amplă -secretizată- listă de bărbaţi viguroşi. Desigur, ea nu vorbeşte despre sex, dar el o înflăcărează. Dar Hugh? Hugh? Vai lui, ce ghinion!, e impotent!

În aceste condiţii, într-un acces de somnambulism, deci nu în registrul conştient, Hugh o sugrumă pe Armande. Finalul este tragic pentru ambii şi nu poţi să nu te întrebi care a greşit mai mult?!  Căci doar Nabokov te împinge insinuant să  problematizezi încă o dată: de ce s-a măritat totuşi Armande cu Hugh? Atâţia bărbaţi nubili şi frumoşi satelizau în jurul ei! S-a autosortit ea morţii alegându-l pe Hugh? Ia, mai bine, citiţi voi cartea, să vedeţi ce  resurse de psihanaliză sălăşluiesc în voi,  căci eu, intenţionat, nu voi penetra (hm!?) misterul ori pelicula transparenţei. (Da, am folosit cu justeţe termenul, căci ,,Lucruri transparente'' este o carte perfectă,  întreagă despre... penetrare. Simbolică, sau falică, sau doi în unu, cum vă place.)