,,( Paul Celan) Îmi plac mult poemele dumneavoastră, am să le traduc'', îi spunea lui Jean Daive. A iubi, a citi, a traduce: aceeaşi viteză, acelaşi gest.''( Marie Darrieussecq, Raport de Poliţie, Ed. Pandora M., 2010, p.64)
Dar să ne concentrăm pe artistul acuzat de plagiat! De regulă el debutează cu un şoc provocat de acuzaţii. Siderarea şi nedreptatea îl paralizează la nivel creator şi emoţional. Aşa s-a întâmplat cu Paul Celan. Născut şi crescut la Cernăuţi, acest poet evreo-român, obligat de destin să scrie o operă în ,,limba asasinilor'', ajunge să fie acuzat de Claire Goll că i-a plagiat soţul mort, pe Yvan Goll. Unele din numeroasele exemple date de acuzatoare, aflată în paroxismul turbării, este următoarea asemănare de versuri:
,,Yvan Goll: o picătură de sânge lunar
Paul Celan: sânge de lună''
Marie Darrieussecq se întreabă: oare avea cunoştinţă erotomana Claire Goll că şi Garcia Lorca produsese o metaforă cu sânge şi lună, ca şi Alfred de Vigny în ,,Moartea lupului''? Dar dacă am contabiliza literaturile mici, folclorul sau filmele cu vampiri vrăjiţi de lună, unde am ajunge cu plaga şi plaja ...plagiatului?!
Atunci, al cui e sângele şi a cui e luna? Vă întreb, cine le-a descoperit şi gândit primul? Care este în fond întâiul venit în zona imaginaţiei poetice? Cine are dreptul primei nopţi? Sau, oare, leitmotivele literare stau agăţate ca merele în pom, primul trecător fiind întemeietorul, iar cel de-al doilea hoţul? Însă Paul Celan nu a mai stat să analizeze absurdul acuzaţiilor. După ani de hărţuire psihică şi jurnalistică, în 20 aprilie 1970, alege să fie încă un poet ,,senucigaş''( după expresia lui Andrei Oişteanu) plonjând de pe liricul pod Mirabeau. Nu este nici primul, nici ultimul artist afectat profund de injusteţea acuzaţiei de plagiat. Îmi exprim în acest sens dispreţul profund pentru toţi obsedaţii de plagiat din blogosferă. Nu-i cunosc, dar îi compătimesc. Plagiatul nu poate fi separat de ideea de vâlvă, de scandal, de laşitate. Trăiesc cu convingerea că ideile ( în sens platonic) sunt un bun al tuturor, doar stilul este şi rămâne o amprentă a fiecăruia, care nu înşală şi nu trădează niciodată. Câtă asemănare, tot atâta diferenţă.
Am întâlnit pictori, care doreau să nu mai vadă nimic (cică dacă-i vedeau pe clasici se simţeau umili şi atunci -în mintea lor, plagiau cică pe aceştia; Scriitori care alertau inteligenţa exclamând: "nu mai citesc nimic, s-a scris destul, eu scriu restul!", dar "plagiatul" eset rana pe care o provoci atunci când cu bunăştiinţă copiezi (ca mine la examene).
bună postarea, mi-a plăcut! :)
Hm, Scorchfield, sunt o persoană capabilă să surprind, aşadar?:) Merci.:)
Greu trebuie să le fie artiştilor şi bloggerilor care nu dorm nopţile de grija altora! Ferească-ne Dumnezeu de aşa nebunie.
Eu una, dacă mâine mă îmbrac cu o rochie albă cu picăţele şi întâlnesc pe o stradă o altă femeie îmbrăcată în rochie albă cu picăţele îi zâmbesc şi-i spun :,,Hm, ceva ne leagă, iată!'', nu dau în paranoia nicidecum. Prozaizând, aşa văd lucrurile şi la scară mică şi la scară mare.
Şi mie mi-a plăcut. Un subiect interesant de gândire, îl votez şi eu (şi sper că prin asta nu plagiez votul favorabil acordat de Scorchfield)! Excelentă concluzia din final.
Dar, şi aici subscriu la ce a amintit Scorchfield în treacăt, trebuie făcută diferenţa dintre plagiat voluntar şi involuntar, dacă pot să-i zic aşa (de fapt între plagiat şi non-plagiat). Cu alte cuvinte ceea ce face diferenţa este intenţia. Pentru că, să fim serioşi, să ai un ministru care şi-a luat doctoratul sau ce plagiind, şi cred că am avut un caz, este un lucru care nu trebuie tratat moale. Culmea, sa se şi justifice în loc să demisioneze...
De cealaltă parte avem cazul patentului. Cineva din SUA are o idee şi creează ceva, obţine patentul, alte firme nu pot utiliza ideea fără licenţă. Altcineva în Europa are aceeaşi idee, la 3 ani distanţă, fără să citească lucrările celui din SUA. Doar pentru că a avut acea idee al doilea nu o mai poate folosi, ea este patentată. Atât de vicios este sistemul economic actual încât, dac-ar putea, ar decreta şi sufletul ca aparţinând omului (şi nu invers) şi pe urmă ar folosi asta pentru a scoate bani.
Închei cu un citat din George Bernard Shaw:
"If you have an apple and I have an apple and we exchange these apples then you and I will still each have one apple. But if you have an idea and I have an idea and we exchange these ideas, then each of us will have two ideas."
PS: Nu cunosc cazul lui Paul Celan.
Lotus, merci.:) Uite, un bonus:
http://www.revista22.ro/in-memoriam-paul-celan-la-40-de-ani-de-la-sinucidere-8037.html
Toamna-mi manânca frunza-i din palma: suntem prieteni.
Vremea din nuci o cojim si-i învatam sa se duca;
vremea se-ntoarce în coaja.
În oglinda-i dumineca,
în vis este somn,
adevar gura graieste.
Ochiul meu se apleaca spre sexul iubitei:
noi ne privim.
Ne spunem ceva de-ntuneric,
ne iubim ca mac si memorie,
dormim ca vinul în scoici,
ca marea în raza de sânge a lunii.
Stam la fereastra îmbratisati, ei se uita din strada la noi:
e vremea sa stie!
E vremea piatra sa purceada a-nflori,
nelinistea-n inima sa se abata.
E vremea, vremea sa vina.
E vremea.( Paul Celan, Corona)
am nimerit intimplator pe aceasta pagina, tocmai rasfoind o carte relativ recenta (corespondenta dintre Ingerbog Bachmann si Paul Celan), care contine si un interesant tabel bio-bibliografic al celor doi scriitori.
mi-as permite, asadar, sa fac doua precizari, cred eu, utile.
in primul rind, este limpede ca vaduva lui Goll era bolnavicios obsedata de-a exploata mostenirea literara a sotului ei (de altfel, si el un poet remarcabil), de vreme ce si-a reiterat campania impotriva lui Celan in trei rinduri (1953, 1957 si 1960), confundind flagrant - dupa cum observa altcineva aici - proprietatea asupra limbajului poetic cu prioritatea intelectuala sau cu protectia marcilor, patentelor si inventiilor.
argumentele lui Claire Goll sint caraghios speculative - in virtutea rationamentelor ei, oricare din noi ar putea fi acuzat de plagiat doar si pentru ca spune "buna ziua".
de pilda, nu stiu cui apartine traducerea aici prezentata a poemului lui Celan, dar in alte variante, ultimul distih suna cam asa: "E timpul, e timpul sa vina / Timpul." daca ne aducem aminte ca are si Rilke un poem care incepe cam asa: "E timpul, doamne, vara a fost lunga..." ar trebui sa ajungem la concluzia ca bietul Celan a plagiat cam pe toata lumea - cu putina stradanie, sint convins ca se pot gasi motive sau similitudini semantice si in Trakl sau Hoffmanstahl (ca sa ma pastrez doar in spatiul lingvistic german).
in al doilea rind, cred ca este exagerata influenta acuzatiilor de plagiat asupra destinului lui Celan; am gasit chiar invocari explicite ale unei relatii de cauzalitate, sinuciderea fiind considerata consecinta directa a campaniilor de acuze publice ale Clarei Goll.
incepind cu sfirsitul lui 1962, Paul Celan incepe tratamente psihiatrice, fara mare succes, de vreme ce in perioada 1965-1967 comite doua tentative de a-si ucide sotia, concomitent cu incercari de sinucidere, comportament deviant ce nu poate avea decit legaturi circumstantiale cu afacerea plagiatului, al carei ecou oricum se stinsese chiar in 1960, odata cu decernarea premiului Buchner.
o zi buna tuturor.
D-le Dinu Adam, mulţumesc pentru interesanta intervenţie. Da, sunt de acord că Andrei Oişteanu( dar şi Marie Darrieussecq sugerează acelaşi lucru) e posibil să exagereze privitor la sursele depresiei lui Paul Celan. Oricum, a avut o viaţă stigmatizată poetul, se simţea vinovat implicit de moartea părinţilor evrei şamd.
Şi tot da în privinţa poziţiei dvs. vis-a-vis de plagiat. La nivelul metaforelor şi al intertextualităţii inerente, toţi( cei legaţi de literatură) suntem o apă şi-un pământ. Tocmai de aceea, acuzaţia de plagiat are surse hibride, ceva între psihoză şi orgoliu artistic nemăsurat, sugerează autoarea franceză. Şi mai ales ea indică şocul la care e supus cel acuzat. Cum să dovedeşti că textul produs e al tău şi nu l-ai luat de aiurea?...paradoxală situaţie.
În fine, mai ales azi, pe piaţa cărţilor, un proces de plagiat devine sursă de publicitate. E şi acesta un aspect demn de luat în seamă. Pentru unii, fenomen psihiatric, pentru alţii, fenomen de marketing sau lovitură de imagine.