Apărat de o împrejmuire de măceşi, muri şi salcâmi, este un loc deplin tăinuit privirii, cunoscut vag doar de localnici. La urma urmei, cine să-l mai caute? L-am vizitat alaltăieri cu scopul de a-i...lectura pietrele tombale vechi, unele de peste un veac şi jumătate. Desigur, nu cunosc ebraica, aşa că totul a fost mai mult un gest pios decât unul cultural. Pot certifica faptul că există un spirit al locului, aparte, acolo. E vorba de un cimitir fără cărări, fără ,,aparţinători'', morţii îşi dorm (oare liniştiţi?) un somn de dinaintea nopţilor marii prigoane a Holocaustului, fără intuiţia a ceea ce s-a ales de nepoţii şi strănepoţii lor, cei fără de mormânt. Într-un fel, şi acest mic cimitir a fost condamnat la moarte...Resemnate, pietrele păreau recunoscătoare că le-am cercetat. În fond, acolo zac vecinii străbunicilor mei, care străbunici locuiau la două străzi distanţă de sinagogă. Lăcaşul de cult nu mai era de mult în picioare când eu m-am născut, dar casa părintească, sub altă formă, ca şi străzile respective se găsesc tot acolo. În numele paşilor mei pierduţi care au călcat peste paşii lor pierduţi, mi s-a părut pios să retrasez o hartă personală a memoriei.
Dincolo de specificul ce-l descrii, în orice cimitir se simte o atmosferă mai specială. Într-un cimitir, într-o biserică, într-un spital... şi poate într-o universitate unde s-a învăţat foarte mult.
da, Lotus, dar fiecare cimitir are ,,un aer'' al său. Unele sunt kitsch, altele sunt neîngrijite, altele sunt luminoase, altele sunt neconsolate etc. Ca acesta. Aici nu mai vin tinerii urmaşi să pună o floare, au fost exterminaţi.
Unde se află acest cimitir?
mina, într-o mică localitate în care am crescut eu, să zicem undeva în Vestul României. Mai mult nu e de spus, am făcut o regulă, în ce mă priveşte, din cultivarea unei anume confidenţialităţi. Într-un secol prea voaieurist, aleg un pic de discreţie, sper să nu te simţi jignită, dar asta sunt. Oricine m-ar fi întrebat, i-aş fi răspuns la fel.
Nu mă simt deloc jignită, înţeleg foarte bine şi sunt de acord cu acest punct de vedere.
Discreţia face parte din normalitate.
Într-o lume în care se dezvăluie, parcă, prea mult, e firesc ca unele locuri să rămână..de taină, personale.
Mi-au plăcut mult fotografiile.
Mulţumesc.
Foarte frumos gest de a vizita acel cimitir. Si mai frumos, daca ati vizita cimitirele romanilor morti in razboaiele si inchisorile secolului XX... martirii Holocaustului rosu contra neamului nostru.
Anonim,
da, desigur, toţi sacrificaţii sec. XX merită acelaşi respect. Doar că multora nu li se cunosc locurile de veci, mai ales ale morţilor din închisorile politice.
si totusi e importanta localitatea in care se gaseste cimitirul...fara aceasta informatie se pierde mult din redarea energiei locului...
Nu, cine vrea cu adevărat o va găsi.
@Anonim Într-un fel, ţine de formă. Numele localităţii. Nu cred că-i mai important ca, spre exemplu, numele unui comentator, raportat la comentariul în sine... :)
pacat ca nu se spune unde este cimitirul...se pierde tot...
Păcat că nu vă înlăturați anonimatul.:)