schizofrenie bine temperată

Pe coperta trei a ediţiei de la Humanitas-vorbim de romanul CMPVDV- T.O.Bobe afirmă că psihologii mai definesc creativitatea şi ca schizofrenie bine temperată. Sigur că autorul ia în răspăr această sintagmă şi asta mi-l face tare simpatic. După ce că pseudonimul scriitorului mă inhibă şi după ce am amânat,,hăhă''( cum zice Luca) lectura romanului Cum mi-am petrecut vacanţa de vară, era timpul să mă stabilizez ce şi cum e cu acest text mult discutat mai anii trecuţi.

Deşi mă aşteptam să casc de plictiseală cum am cam comis-o la Băiuţeii şi la alte ego-proze axate pe tema psihanalitico-literară a ,,copilului care am fost'', vă spun cu mâna pe inimă că romanul a reuşit să mă captiveze. 

N-am să mă apuc de rezumat cartea, altfel densă şi temeinic construită, căci s-au făcut n rezumate în blogosferă. E destul să spun că perspectiva naratorială pe care şi-a jucat cartea autorul este aceea a lui Luca, un băiat bucureştean de zece ani. Acest fapt face savoarea şi umorul(negru, cel mai adesea) al cărţii, căci trebuie să admitem: nu e uşor să intri în mintea (şi mai ales să fii consecvent cu exprimarea agramată şi  originală  a) unui anume copil.

În a doua jumătate a cărţii, unii comentatori au reproşat excesul de imaginaţie al lui Luca şi explozia imaginarului în real. Pănă la urmă, Luca  e un copil cu imaginaţie în exces sau ajunge un alienat obsedat de invazia Piraţilor, Teroriştilor, Extratereştrilor? Deşi mulţi au fost de acord că lucrurile rămân în zona oniricului şi a divagaţiilor pe care un copil ce s-a uitat prea mult la tv le poate produce, eu mă voi plasa între aceia care văd în Luca un alienat. Un băiat care după ce trăit două şocuri extreme de-a lungul unei singure vacanţe precum şi ameninţarea unui divorţ, pierde reperele realităţii şi lumea i se răstoarnă cu josul în sus. Carevasăzică, Cum mi-am petrecut vacanţa de vară nu este un roman vesel. Aşa că recomand această lectură ca pe un exerciţiu de ingeniozitate literară care  nu vă va lăsa indiferenţi. Pe mine una glisarea  registrului inocent-comic într-unul tragic, nebunesc, mi s-a părut  victoria epică a acestui roman care ajunge astfel să nu semene cu un altul, strălucind prin originalitatea intrigii şi a perspectivei.