Nora Iuga, acordul dintre generaţii


scris de în

6 comentarii

Nora Iuga la 17 aniToată viaţa mi-au plăcut oamenii care au ştiut să-şi păstreze vitalitatea spiritului mereu proaspătă. Sunt cazuri rare, exemplare. În  îndrăzneţul roman Hai să furăm pepeni, Nora Iuga debordează de curaj feminin şi  de prospeţime a viziunii, ilustrând premisa-mi de mai sus. Primul lucru de semnalat la acest text de proză recentă este extrema sa actualitate. Suntem în faţa unei ficţiuni care tratează necruţător ( aşa cum şi merită)  realitatea televizuală care ne influenţează enorm. Autoarea pleacă de la un caz real al unei preadolescente rome care a întreţinut relaţii sexuale  cu un ,,unchi'' de...16-17 ani şi, în urma sarcinii, psihologii de la tv au decretat: avort la o clinică în Anglia.( Cred că vă amintiţi cazul de acum trei-patru ani).

Ironia necenzurată la adresa psihologiei de la tv este neţărmurită în cazul autoarei Nora Iuga. Dar cine sunt aceşti ,,maeştri'' ai moralei postmoderne care stabilesc ei ultimii ce e bine şi ce  rău( implicit în sexualitate)? Cu morga lor profesională susţinută de machiaj şi de statul de plată, aceşti ( întotdeauna?) profesionişti stabilesc reguli, limite, moralităţi, şi numesc pe cine e ,,normal'' sau nu. Cine-i judecă dacă s-ar înşela?

Astfel, psihologii au decretat: avort, căci născând la vârsta de 11 ani, fata ar rămâne traumatizată. Nora Iuga problematizează: dar oare însuşi avortul ( pierderea) n-o va traumatiza? Şi dacă aceasta fost dorinţa ei, a fetei, şi n-a fost vorba de niciun viol, aşa cum era presupus, total incert? În sprijinul acestor puneri în criză, Nora Iuga ilustrează cu trauma femeii din România în comunism, supusă avorturilor clandestine  de o societate intolerantă cu problemele fertilităţii ei. Şi de asemenea aduce în discuţie  dreptul la viaţă al fătului,  confirmată de  reportajele de pe Discovery. În contrapondere, sunt prezentate primele experienţe ale corpului la fetiţele în pragul adolescenţei care pot manifesta dorinţe sexuale justificate hormonal şi emoţional. Metafora furtului din titlu trimite la furtul erotismului din ,,celălalt'', element pe care îl conţine în doză mai mică sau mai mare orice act sexual, de fapt.

Cât şi cum furăm erotismul din ceilalţi, atunci? Provocările vestimentare (feminine) ale televiziunilor nu execută un viol simbolic asupra adolescenţilor în formare erotică, totuşi? Şi poate că orice poftă  ( erotică, instinctuală) este în ultimă instanţă un furt. Cât despre pepenii conţinuţi metaforic tot de titlu, termenul trimite fără tăgadă la rotunjimea fertilităţii feminine.  Nora Iuga sugerează că e în firea omului ,,să-i fie poftă'' în deplină conştiinţă de a  nu-i face celuilalt de lângă tine un rău, desigur. Limbajul direct al cărţii dezvăluie tainele nubilităţii cu un curaj pe care numai vărsta literară  matură l-ar putea îndrăzni şi care m-a făcut s-o imaginez pe scriitoarea Nora Iuga ca pe varianta feminină a lui Ştefan Agopian din Fric: ,,Mai bine mîncăm hrighi sau bureţi de prun, uite ce de-a mai sînt pe-aici. ''Nora, adică Ninel, ia ghemotoacele alea umede ca nişte măruntaie de animal în mână, le miroase şi strîmbă din nas, până la urmă le atinge cu limba...,,Tu ştii a ce miros astea ( bureţii n.m.), Puiule?'' ,,Nu, spune-mi tu.'' ,,Nu pot, trebuie să-ţi arăt, da' numa dacă-mi arăţi şi tu''. Fetiţa se ridică, îşi suflecă rochiţa de stambă roşie cu picăţele, îşi scoate chiloţii albi de pânză, îl ia de mână...'' De unde se poate înţelege că literatura are o altă abordare decât arida psihologie. Şi, secundar,  cum Nora Iuga are extrem de mulţi cititori tineri.






6 comentarii

Tu ce crezi?