Iată un text( Războiul fluturilor - Paul Cernat, Andrei Ungureanu, Polirom, 2005)care se transformă precum larva în fluture, la finalul lecturii. Nu-l pot numi roman, nici nuvelă, deşi are pretenţii postmoderne de epopee cu lepidoptere. În fabula experimentală de faţă se confruntă roiul Fluturilor de Zi cu roiul Fluturilor de Noapte şi avem inclusiv o elenădintroia pe numele ei de fluturoaică Reginiţa. De fapt, poate că încadrarea la specie a acestei cărţi ar fi cea mai potrivită sub formularea de ,,adaptare liberă’’.
Recomand insistent ca lectura să se execute cu un album de fluturi alături sau cu tastatura aproape pentru ca să fiţi la curent cu toate numele latineşti de insecte catifelate rare sau dispărute, altfel pierdeţi sugestia reprezentărilor luptei dintre fluturii cenuşii ai nopţii şi cei viu coloraţi, de zi.
În fond, pe cine ar interesa, luat literal, un război al fluturilor? Dar suntem în faţa unui text de paraliteratură care pur şi simplu provoacă orice cititor să se gândească la viaţa scurtă şi agitată a fluturilor ca specie. Oare nu existenţă de fluture avem şi noi priviţi din perspectivă macro? Iar cultura şi arta pentru care unii din noi militează nu sunt inutile precum un război troian în mic? În confruntarea dintre diurni şi nocturni, dualitatea dispare la final, dialectica binelui şi a răului devine o masă informă sugerând lipsa de etică a prezentului.
Trimiterea la Eminescu cu a sa apetenţă pentru fragilităţi evidentă mai ales în ,,nunta gâzelor’’ din Călin( file din poveste) ne este fin indusă. Apoi, suntem provocaţi să medităm la simbolistica fluturelui în literatură cel puţin de la Dimitrie Anghel până la Cărtărescu în Orbitor. Nu m-am putut opri să nu mă întreb câte specii de fluturi vor fi dispărut de atunci şi până azi, la fel ca şi speciile literaturii vechi?
Şi totuşi, când o specie de fluture dispare se insinuează un dezechilibru cosmic arată biologii, iar fluturele ca simbol literar reprezintă însăşi efemeritatea artei care în urma unui cataclism, precum războiul sau ciocnirea cu un meteorit, s-ar face pulbere. Atunci, reiau premisa de la care am pornit. Cartea de faţă se citeşte cu albumul cu lepidoptere alături şi prilejuieşte un soi de lectură colorată, un pic jucăuşă şi totuşi amăruie, câtă vreme dezvoltă explicit tema lui vanitas vanitatum.Cum sugeram mai sus, ne aflăm în faţa unui exerciţiu epic cu mize ironice, gen creative writing-ul luat peste picior. Personal, am făcut o asemănare cu tehnicile lui John Barth din Menelaida, cu acest prilej. Textul se încheie alchimic astfel: ,,cărţile erau fluturi diurni şi nocturni ai minţilor omeneşti, iar minţile omeneşti erau fluturi diurni şi nocturni ai Minţii Cereşti’’, accentuând o dată în plus epopeea efemerităţii ca aventură omenească.
Notă: în locul copertei plicticoase a cărţii, vă ofer,,scena fluturilor'' din filmul Elvira Madigan,al suedezului Bo Widerberg,1967(peliculă pentru care Liiceanu are o pasiune deosebită). Filmul are un tragism aparte şi prin scenariu, şi prin povestea reală erotică dintre cei doi superbi protagonişti, care la filmări s-au îndrăgostit sadea şi au acţionat în consecinţă( adică săruturile şi tot rstul ce le urmează lor sunt pe bune!), şi prin destinul Piei Degermark.
epopee cu lepidoptere ? ha,ha!
exista in cartulia asta si fluturi cap-de-mort?
fara vreo urma de malitiozitate sau "repros", doar o observatie nevinovata: 2 postari in 3 cuvinte - flirturi, flituri si fluturi.:)
mesmeea, da, există în rolul lui ,,bad guy''...:)
zulu, ...cu f de la florar, hihihi. La mulţi de ,,ziua bărbatului''!
mofturi, cam aşa ceva...:)