Apocalipsa după Marta


scris de în

4 comentarii

Pentru mine poezia Martei Petreu este, întreagă, despre condiţia femeii-artist care-şi înfruntă vârstele, tentaţiile, bărbaţii, irefutabilele singurătăţi, dumnezeul. Această poetă cu  lucidităţi de oţel şi cu limpezimi de rouă, cu o voce lirică aparte, unică, fină cunoscătoare de filozofie, este capabilă de nişte sentinţe lirice care te lasă fără respiraţie:

,,Am o rezistenţă ca un pod lung lung de oţel
peste care trece în viteză traficul greu de pe două continente
întâmplătoare.''( din Vârsta senină)

,,Nu se întâmplă nimic
Abstractă este amintirea acelui bărbat
ce m-a dorit
mirosul de tutun al unui trecător
dorinţa ghilotinată în numele bunelor maniere''(din Codul bunelor maniere)
Şi despre condiţia femeii-artist, încă o dată: 


,, Spăl vase murdare rufe pătate
curăţ covoare scări strada frec duşumeaua
Prin mîinile mele şi prin creierul meu trec lucrurile murdărite 
de alţii
recunosc mirosul de putred duhoarea grea a durerii

(...)

Doamne. Pata de vin. Pata de spermă. Pata de sânge. Petele vieţii. Saliva.
Stau zilnic până la gât în jeg şi clăbuc
sînt vîrîtă în jegul dulce-putred al vieţii
Pata de sînge.Vin. Excremente. Puroi.
Sucuri de fructe. Sudoare.
Până şi ploaia care cade astăzi din cer este murdară:
o să-mi fac meseria: deci o s-o spăl''( Spălătoreasa)

4 comentarii

Tu ce crezi?