Definind prietenia ca acum o mie de ani

Cea mai frumoasă definiţie a celuilalt ca pereche eternă: ,,un prieten devotat din fire, blând în rostire, ascultat oricând, totul bine făcând, amănunţit şi profund, desăvârşit în elocvenţă, cu limba ascutită, cu-nţelepciune atinsă, cu stiinţă întinsă, puţin contrăzicător, să vină în ajutor, răbdând întreruperea, plăcându-i să se-nţeleagă, credincios în prietenie, cu frumoasă-armonie, cu fire aleasă, nedreptate nu lasă, mereu gata a fi de folos, niciodată morocănos, neştiind ce e ura adâncă, ştiind ce mai vrea prietenul încă, cu moravuri bune, darnic aşa cum spune, foarte discret, netrădând vreun secret, înţelept spre a sfătui, pe el să te poţi bizui, gata de-a te fi apărat, credincios ţie şi moderat, cu spiritul tare, de sfaturi bune în stare, prietenia ta o păstrează, binevoitor, sincer, cu minte trează, gata să aducă împăcare, lumea să-i dea crezare, înclinând spre răbdare, iubind sinceritatea şi nevoind a se-ndepărta, îngăduindu-i prietenului să caute în el, citindu-i gândul, secretul discutându-l, prietenul împăcându-l.’’ (p. 111, Ibn Hazm al-Andalusi, Colierul porumbiţei, Tratat despre dragoste şi îndrăgostiţi, Humanitas, 2012)

Ibn Hazm al-Andalusi (7 noiembrie 994- 15 august 1064) unul dintre cei mai importanţi teologi, moralişti, istorici şi jurişti ai lumii arabe. A scris peste patru sute de lucrări din care s-au păstrat, din păcate, doar patruzeci.