Sunt doar câţiva cei care ar reuşi să mă scoată din rutina fandoselilor
mele de lectură... Cu toate acestea, unul dintre puţinii care îşi permit să mă
vulnerabilizeze şi care îmi dă de citit cărti cu care la o primă vedere m-aş
vedea incompatibilă este V. Leac. Da, poetul V. Leac. El a adulmecat foarte
bine viciul meu de nemărturisit, asa că ori de câte ori mă depistează prin bibliotecă,
îmi confiscă alegerea cutărui volum şi mă tentează cu altceva la care nicio
clipă nu m-aş fi gândit. Ca un dealer care îşi cunoaste clienţii după semne
numai de el ştiute, V. Leac îmi livrează exact marfa de care nu păream conştientă
că mi-o doresc.
Aşa am ajuns să citesc ,,Beat criţă’’ de Rex Pickett bunăoară, căci numai poetul îşi putea permite să mă extragă
din snobismele de degustătoare amatoare de vin. Mult mai haioasă decât filmul
al cărui trailer nu-mi spune nimic, volumul mi-a prilejuit o călătorie
imaginativă prin podgoriile din Santa Ynez Valley, California. Da, exact acea destinaţie
exclusivistă la care se pretează ţinutele Stetson.
Ce m-a interesat pe mine la acest roman în care doi bărbaţi au chef de o
aventură oenologico-senzuală vreme de o săptămână a fost o altă perspectivă din
care poti privi o degustare de vinuri. Miles, un scriitor nevrotic pe cale să
se rateze şi Jack, un actor fermecător, se dedulcesc la toate felurile de Pinot
din jurul Los Angelesului şi se combină sezonier cu Terra şi cu Maya. Hm, ce va ieşi, nu
lasă loc de imaginaţie irosită!
Cu un titlu prost ales, scris în ritmul alert al sedinţelor de creative
writing, Beat criţă montat ca film de un regizor european (mai degrabă) ar fi dat
ceva savuros. Alert şi lipsit de ruşine, acest roman de mâna a treia nu este
lipsit de mesaje interesante, totuşi,
centrate pe o temă gen: ce anume aduce oamenii la o degustare sofisticată de vinuri?
Care e legătura dintre viciu, dependenţă şi glamourul marilor cuvee-uri? Cu
alte cuvinte, în umbra celebrelor pivniţe branduite, se adună deopotrivă inşi
sofisticaţi, ahtiaţi după plăceri complexe, culturale, alţii pasionaţi
adevăraţi de cultura vinului, dar şi hedonişti fără scrupule, impostori bine mascaţi
sub diverse gesturi snoabe sau disperate. Voi în care tabără v-aţi situa, câtă
vreme vinul poate fi şi o experienţă care potenţează adevarata noastră
personalitate? Or, la capătul drumului prin podgorie, uneori nu vom fi mândri de revelarea adevăratului nostru eu, de la caz la caz.