Nouă
personaje în căutarea unui regizor efervescent… şi-au găsit o excelentă
evoluţie pe scena Teatrului din Arad în deschiderea noii stagiuni. O expresie
din argoul curent sună cam aşa ,,Parcă eşti venit de pe altă planetă!’’. În
ciuda banalizării sale, zicala urbană evidenţiază un adevăr pe care l-am
experimentat nu o dată pe noi înşine. Astfel, există situaţii de viaţă în care ,,celălalt’’(vezi
Jacques Derrida) pare atât de străin nouă înşine încât ne închipuim că ne despart continente, mări,
spaţii comice.
Dacă
este să mergem cu hermeneutica ceva mai departe, atunci putem adăuga şi că, în
anumite posturi relaţionale, conflictele mocnite sau cele explicite ne separă
necruţător de familie, de prieteni, întocmai graniţei infailibile dintre cele
două Corei.
Poate
vă amintiţi de povestea Micului Prinţ, cel care trăia singur pe planeta lui cât
o bilă. Mi s-a părut că autorul francez al textului dramatic, Joël Pommerat,
nu a fost prea departe de modelul lui Saint-Ex câtă vreme individul contemporan
îşi creează propria bulă igienică de dezvoltare, de protejare, comunicând ecranat
cu toţi ceilalţi. Iar în succesiunea feliilor de existență nu s-a îndepărtat
nici de modelul lui Jean Luc Godard din Vivre
sa vie. Evoluând fulgurant, personajele sfârşesc măcinate de relaţii
imposibile şi se zdrobesc de lipsa de
empatie a celuilalt.
Textul
generos în mesaje inteligente, subtile, precum şi în replici precise, se
construieşte foiletonic din mai multe episoade, cincisprezece la număr. Precum
piesele de pe o tablă de şah, personajele îşi cunosc desăvârşit mişcarea
proprie, mecanic, trăiesc în cercul lor egotic. Ţinutele chic, muzica agreabil
subversivă precum şi decorul minimalist şi temeinic gândit m-au făcut să mă
proiectez de câteva ori în sala spectacolelor de bun-gust de la Comedie Francaise.
Uite cum îţi poţi lua zborul pe aripile imaginaţiei, influenţat de un spectacol
bun!
Altminteri,
există ceva neliniştitor în toată construcţia tematică: ideea că iubirea este
periculoasă. Răneşte. Iubirea ,,este o boală’’ spune Doctorul (Ovidiu Crişan)
la un moment dat, este reacţie neuro-chimică dată de către anumiţi hormoni pe
termen scurt, nu ne permitem să credem în ea, este vulnerabilizantă. În fond, de
ce depinde atât de mult viaţa noastră de iubire? De acceptare? Numai pentru că
psihanaliza ne-a adâncit în micul hău
interior? Numai pentru că s-a dovedit de către biologi că un bebeluş supravieţuieşte
mai degrabă lipsei de lapte decât lipsei de afecţiune maternă?
Între
oglinzile paralele ale unei lumi necruţătoare, relaţiile tradiţionale se
destramă: părinţii nu mai sunt părinţi, soţii nu mai sunt soţi, amanţii nu mai
sunt amanţi, surorile nu mai sunt surori. Şi toţi se lamentează că ,,Nu mai
există iubire între noi’’, dar niciunul nu poate defini cum arată himera
intitulată ,,iubire pură’’. Individul se regăseşte singur, dezabuzat, în miezul
unor evenimente încâlcite al căror sens i se refuză.
Veţi
viziona un spectacol viu şi puternic, nonşalant şi exigent. Vă veţi da rendez-vous
cu personaje convingătoare, interpretate de actori profunzi şi fermecători. Veţi
obţine prin demers de introspecţie nişte răspunsuri personalizate, adaptate şi
interesante, reclamate de emoţii care vă subminează. Şi nu în ultimul rând,
veţi constata că teatrul arădean îşi consolidează o trupă viguroasă de care
putem fi tot mai mândri. Şi chiar dacă Cesare Pavese afirma în Femei singure că Lumea n-au făcut-o
îndrăgostiţii. În fiecare dimineaţă începe o altă zi..., vă invităm să mergeţi la teatru pentru a
descoperi inedite soluţii emoţionale şi pentru a experimenta ceva demult uitat:
a vă simţi normali, vitali, inspiraţi.
Reunificarea celor două Corei, de Joël Pommerat
Traducerea Vlad Russo
Regia: Radu-Alexandru Nica
Scenografia: Ioana Popescu
Muzică şi sound design: Vlaicu Golcea
Coregrafia: Florin Fieroiu
Concept video: Mihai Păcurar
Light design: Lucian Moga
Distribuţia: Dorina Darie-Peter, Alina Danciu, Cecilia Donat, Mariana Tofan-Arcereanu, Carmen Vlaga-Bogdan, Ovidiu Crişan, Andrei Elek, Zoltan Lovas, Ioan Peter.
Și cum ar putea să nu trăiești în bula ta închisă, izolat de toți și de toate, dacă nu iubești? Atunci când însă privești sentimentele prin intermediul hormonilor, deja ești în acea bulă iar pereții tăi îți deformează vederea.
Bine, n-am văzut spectacolul. Comentez doar la ce scrie mai sus. :)