De-ar fi să ne întrebăm
de ce căutăm şi de ce iubim, unii dintre noi cel puţin, insulele, o simplă
explicaţie de dicţionar ne dirijează spre înţelegere. Insulă: suprafață
de pământ mai mică decât un continent, mărginită din toate părțile de apă.
Astfel că în memoria abisală, undeva, deţinem inconştient informaţia că odinioară insulele erau mai protejate de năvălitori,
din pricină că expediţiile pe apă erau infinit mai periculoase decât cele pe
uscat. În altă ordine de idei, dacă o insulă se dovedeşte mai protejată de atacuri,
mai securizată, atunci şi specificul ei va fi mai bine conservat, tradiţiile
mai profunde, aromele locale mai concentrate, legătura cu pământul mai plină de
semnificaţii. Iar cât priveşte insularitatea, acesta se arată a fi un
sentiment complex pe care-l pot trăi deplin şi unii dintre cei născuţi în chiar
inima continentelor, recognoscibil în actul de a fi diferit de mainstream, în
cutezanţa de a fi altfel. Răsărită într-un colţ al Mării Adriatice, constelată
la rându-i de insuliţe-satelit, cu nici şase mii de locuitori, în miros de
lavandă, cu olanele ei roşii, protejând zidurile de piatră seculară şi cu
turnul micii catedrale Sfântul Marcu demn îndreptat spre cerul senin ca un far
al credinţei catolice evanescente, Orașul Korcula mă aştepta la capătul traseului
celui de al doilea feribot pe care-l luasem în ziua aceea de august din portul
Orebic. Aerul sărat şi vag umed mă avertizase că, da, micul vis de vacanţă mi
se împlinise. Am găsit hotelul curat, cu personal glumeţ şi prompt, şi am
apreciat deja diversitatea botanică extremă a insulei, peste 4300 de specii
după spusele botaniştilor. Încă din seara respectivă am pornit către piaţa
centrală a orăşelului Korcula unde cafenelele agreau artişti ,,vagabonzi’’ neverosimil
de talentaţi, iar primăria organiza concerte libere de chitară clasică. Casa
lui Marco Polo, devastată de vreme, cu neîndoielnica sa arhitectură
renascentistă de inspiraţie veneţiană se găsea în inima aşezării. Bijuterie de
artă medievală, oraşul Korcula a fost gândit de arhitectul Dubrovnik-ului şi
rânduit în străzi care reconstituie scheletul imaginar al unui peşte pentru ca umbra
să fie generos asigurată locuitorilor lui. Întemeiat de greci, influenţat de
otomani şi de italieni, (Neagra) Korcula
îşi păstrează o savoare teribilă prin spiritul locuitorilor ei inteligenţi,
implicaţi şi harnici, prin bucătăria excelentă, însoţită de vinurile locale hotărâte
şi simple, distilate din nenumăratele vii particulare care însufleţesc insula.
Dimineţile mi le-am petrecut pe cea mai nisipoasă plajă croată, de găsit în
calma Lumbarda: Vela Przina, printre turişti şi copii care citeau la modul dependent
literatură excelentă. Un oraş învechit, curat, artizanal, edificat din cuburi de
stâncă (cioplite de braţele vânjoase ale marinarilor de odinioară), locuit de
bon viveur-i, în care puţinii români sunt primiţi cu omenie, spațiu care m-a cucerit
prin adaptarea medievalităţii insulare la noutate.
