Este un roman violent,
scris fără cruțare şi fără ruşine. Adresat celor pe care viaţa i-a tratat taman
astfel: fără milă şi fără ruşine. În 2004, primea Premiul Nobel pentru
Literatură consacrând o autoare austriacă nonconformistă aptă să sfideze
tabuurile. Cu o acţiune desfăşurată în eleganta şi muzicala Vienă, în ,,inima’’
psihanalizei cu alte cuvinte, consider că pentru psihoterapeuţi romanul devine
un caz în sine, iar pentru autoarea care a trăit în prealabil o grea depresie
presupun că el a reprezentat o salvare, o eliberare.
Pe de o parte, stilul
anticalofil şi cinic se înscrie în linia unui individualism care evidenţiază
disoluţia relaţiilor de familie. O profesoară de pian de la Conservatorul din
Viena trăieşte în apartament cu o mamă posesivă şi se simte sufocată. Mama o vampirizează
pe fiică de teamă să nu rămână ea însăşi vreodată singură. Erika ajunge profesoară
de pian din cauza insistenţei mamei care i-a răpit copilăria supunând-o unor
lungi ore de muzică. În mod scandalos, Erika ajunge nemărturisit aproape să-i
deteste pe Bach, Beethoven, Liszt şamd. Rezistenţa ei la ambiţia maternă se
probează atunci când în loc să ajungă o mare pianistă cu concerte în toate
metropolele, se refugiază în pedagogie alegând aurita cale de mijloc.
Când în viaţa
profesoarei de 35 de ani intervine un student pragmatic şi egoist, Walter Klemmer,
Erika nu va face diferenţa. Hiperprotejată de mamă, ea nu este matură
emoţional, se agaţă cu disperare de simulacrul de iubire oferit. Persecutată de
teroarea tinereţii evanescente ea îşi va biciui trupul până la desfiinţare. Tragismul
Erikăi este tragismul expirării corpului feminin şi fertil însuşi, atunci când
el nu a avut parte de extenuările dragostei veritabile.
Tradus de nimeni alta
decât de Nora Iuga, autoarea unei cărţi nonconformiste la rândul ei
,,Sexagenara şi tânărul’’, ,,Pianista’’ este un roman al deznădejdii în care se
vor regăsi toţi cei încătuşaţi de injuste constrângeri familiale. Nu doar
trauma unei copilării coercitive angajează personajul în manie şi nevroză, ci
şi anhedonia, incapacitatea resimţirii plăcerii. ,,Pianista’’ vorbeşte de iubirea disperată, variantă
extrem de periculoasă a erotismului şi despre toată viaţa netrăită a individului. Pentru că, nu-i aşa, tot ceea
ce nu a fost trăit, poate nu va mai fi trăit niciodată, astfel că vulnerabila Erika
alege perversiunea, minciuna de sine, masochismul şi apoi suicidul. Trăind în
aerul pur al muzici clasice, eroina idealizează subconştient actul erotic, vrea
să-i smulgă mai multă emoţie şi semnificaţie. Gravă eroare, căci incapabil să
se elibereze de influenţa parentală, personajul feminin plonjează în hăul urii
de sine, într-un act tragic semnificând imposibila cunoaştere şi afirmare de
sine.
