În faţa farmecului ei, a vibrat însuşi marele Marcel Proust. Dar poate
că unora dintre fiinţele omeneşti le este hărăzit dulcele blestem al
unei sublime frumuseţi feminine trupeşti şi toată forţa unei gândiri
masculine de excepţie... Şi totuşi, Martha Bibescu a rezolvat superb
acest paradox. Pe copertă se profilează o tânără doamnă de vreo douăzeci
şi doi de ani, atemporală prin revărsarea cu reflexii de scoică a
rochiei, trimiţând la ideea naşterii frumuseţii din spuma mării. Este
Martha Bibescu surprinsă de Giovanni Boldini (1911) într-o mătase Belle
Epoque, de nuanţă ivorie, cu umerii goi susţinând un coc împletit
savant, de un roşcat fermecător. Prinţesa stă aşezată graţios, în
semiprofil, privitorul o vede ca aşezat fiind într-un balcon. Femeia e
învăluită într-o distincţie înnăscută, sânii îi sunt două mari
promisiuni ascunse de o floare neagră de mătase, iar privirea abia
bănuită ascunde o viaţă a spiritului care făcuse de timpuriu din
persoana sa una dintre cele mai inteligente femei ale timpului nu doar
românesc, ci chiar european.
După cum se va dovedi deschizând cartea susţinută de această copertă, Catherine-Paris este personajul care împrumută enorm de la autoarea însăşi. Se spune că singurul loc de pe pământ unde nu ai nevoie de fericire este Parisul. De aceea nu sunt sigură în ce măsură citim aici romanul devenirii unei tinere aristocrate sau mai degrabă un poem închinat acestei entităţi create din piatră, din Sena, din statui baroce, din gastronomie sofisticată, din picturi impresioniste, din multă literatură, din grădini perfect tăiate şi din straturi succesive de istorie, care mixtură poartă de multe secole numele de Paris. Urbanitatea înnăscută a prinţesei din roman provine tocmai din acest oraş infiltrat în toate celulele fiinţei sale. ,,Catherine-Paris’’ rămâne povestea fascinantă a unei tinere prinţese de la începutul secolului XX. Pe jumătate româncă, basarabeancă mai precis, provenind însă dintr-o familie scăpătată, ea se mărită din dragoste cu un conte polonez care o înşală deja la câteva zile după nuntă. Nu aş putea dovedi cât din povestea de dragoste a Marthei cu Prinţul George Valentin Bibescu se infiltrează în ficţiunea romanului, dar cu siguranţă nu puţină. Celebră nu doar prin naşterea-i într-o familie aristocratică, e vorba de celebra familie Lahovary, Martha s-a dove dit o femeie specială, splendidă ca prezenţă fizică şi strălucitoare prin inteligenţă şi prin cultură. De sigur că intimida bărbaţii vră jiţi de şarmul ei incontestabil, care, atavici, negreşit că se temeau că nu se pot ridica la înălţimea culturii ei vaste, a senzualităţii ei secretizate. În proză, nu face un secret din faptul că relaţiile cu bărbaţii nu i-au adus prea multă fericire, dacă este să ne referim la chiar prima ei experienţă de tâ nă ră mireasă. Fără ocolişuri, Martha Bibescu întrevede superficialitatea masculină care nu apreciază just calităţile de Stradivarius ale unora dintre femei aflate taman la vârsta marii lor frăgezimi şi pros pe țimi trupești. Dincolo de stilul luxuriant al frazelor din care se construieşte scriitura Marthei Bibescu, se întrevede şi detaliul că femeia Martha, precum Catherine, îndrăgea înlesnirile confortului total, câtă vreme ,,luxul, printre multele sale însuşiri, o are şi pe aceea de a te păstra tânără’’.
Trecând de la copilăria de orfană la frumuseţea plină de maternitate a aceleia care se îndreaptă spre treizeci de ani, fazele devenirii sale de femeie sunt surprinse cu minuţie: ,,Adolescenţa lui Catherine a semănat cu primăverile pariziene: grăbită şi prea lungă în acelaşi timp.’’ Iar la finalul lungii ei adolescenţe pline de cărţi şi lipsite de sărutări, un măritiş pasional, repede demistificat de barbara noapte a nunţii. Astfel, ,,Catherine-Paris” ajunge a fi romanul subtil autobiografic al unei tinere aristocrate care se împarte între un soţ conte şi un amant aviator.
După cum se va dovedi deschizând cartea susţinută de această copertă, Catherine-Paris este personajul care împrumută enorm de la autoarea însăşi. Se spune că singurul loc de pe pământ unde nu ai nevoie de fericire este Parisul. De aceea nu sunt sigură în ce măsură citim aici romanul devenirii unei tinere aristocrate sau mai degrabă un poem închinat acestei entităţi create din piatră, din Sena, din statui baroce, din gastronomie sofisticată, din picturi impresioniste, din multă literatură, din grădini perfect tăiate şi din straturi succesive de istorie, care mixtură poartă de multe secole numele de Paris. Urbanitatea înnăscută a prinţesei din roman provine tocmai din acest oraş infiltrat în toate celulele fiinţei sale. ,,Catherine-Paris’’ rămâne povestea fascinantă a unei tinere prinţese de la începutul secolului XX. Pe jumătate româncă, basarabeancă mai precis, provenind însă dintr-o familie scăpătată, ea se mărită din dragoste cu un conte polonez care o înşală deja la câteva zile după nuntă. Nu aş putea dovedi cât din povestea de dragoste a Marthei cu Prinţul George Valentin Bibescu se infiltrează în ficţiunea romanului, dar cu siguranţă nu puţină. Celebră nu doar prin naşterea-i într-o familie aristocratică, e vorba de celebra familie Lahovary, Martha s-a dove dit o femeie specială, splendidă ca prezenţă fizică şi strălucitoare prin inteligenţă şi prin cultură. De sigur că intimida bărbaţii vră jiţi de şarmul ei incontestabil, care, atavici, negreşit că se temeau că nu se pot ridica la înălţimea culturii ei vaste, a senzualităţii ei secretizate. În proză, nu face un secret din faptul că relaţiile cu bărbaţii nu i-au adus prea multă fericire, dacă este să ne referim la chiar prima ei experienţă de tâ nă ră mireasă. Fără ocolişuri, Martha Bibescu întrevede superficialitatea masculină care nu apreciază just calităţile de Stradivarius ale unora dintre femei aflate taman la vârsta marii lor frăgezimi şi pros pe țimi trupești. Dincolo de stilul luxuriant al frazelor din care se construieşte scriitura Marthei Bibescu, se întrevede şi detaliul că femeia Martha, precum Catherine, îndrăgea înlesnirile confortului total, câtă vreme ,,luxul, printre multele sale însuşiri, o are şi pe aceea de a te păstra tânără’’.
Trecând de la copilăria de orfană la frumuseţea plină de maternitate a aceleia care se îndreaptă spre treizeci de ani, fazele devenirii sale de femeie sunt surprinse cu minuţie: ,,Adolescenţa lui Catherine a semănat cu primăverile pariziene: grăbită şi prea lungă în acelaşi timp.’’ Iar la finalul lungii ei adolescenţe pline de cărţi şi lipsite de sărutări, un măritiş pasional, repede demistificat de barbara noapte a nunţii. Astfel, ,,Catherine-Paris” ajunge a fi romanul subtil autobiografic al unei tinere aristocrate care se împarte între un soţ conte şi un amant aviator.
În final, se alege cu o inimă cicatrizată, cu un fiu şi se înalţă
dintre ruinele laşităţilor a doi bărbaţi, salvându-se printr-o iubire
niciodată dezamăgitoare, adică alegând să iubească ... Parisul,
oraşul copilăriei ei. Asemenea artiştilor de mare inteligenţă care sunt
conştienţi că nu vor găsi nicicând perechea erotică de acelaşi
calibru senzual şi spiritual, Martha-Catherine ne livrează un
secret al fericirii neobligatorii. De ce să mai speri la dragostea
perfectă câtă vreme există arta, galeriile, concertele, balurile,
rochiile de tafta, grădinile Tuileries, bulevardele şi muzeele, cu alte
cuvinte atâtea lucruri de iubit şi de savurat? (text apărut în Ziarul Aradul)
