scris de anca giura
„Eu nu mai putiam de plâns. Am păşit câţiva paşi în urma lui şi pe urmă am mai stat în loc şi m-am uitat după el până când a trecut după deal şi nu l-am mai văzut. Am mai stat în locul cela nemişcată şi am plâns cu amar. Să vede că i-a fost şi lui destul de zdrobită inima, că nu a întors o dată capul să se uite înapoi. Timpul era liniştit, soare, cald, frumos.’’ Aşa arată despărţirea tragică a autoarei de fratele său. Atunci când Istoria dă buzna ca o urgie, mai exact ca actul cedării Bucovinei de Nord ruşilor în 1940, ai numai câteva ore la dispoziție să previzualizezi ce se poate alege de viaţa ta: fugi peste graniţă sau rămâi rugându-te lui Dumnezeu să nu permită deportările. Aniţa era inteligentă, a înţeles raţional că trebuia să fugă, dar a ascultat totuşi supusă de glasul bărbatului ei care, naiv, a crezut că se poate ,,trăi şi cu ruşii’’. O clipă de slăbiciune maternă şi emoţională o vor costa pe Anița Nandriș-Cudla douăzeci de ani de suferinţă alături de copiii ei. Este cartea despre care Monica Lovinescu a afirmat că, ea singură, ne poate spăla orice complex de inferioritate ca popor. Pentru teoreticienii literaturii pare ,,romanul unei vieţi’’ care schimbă întreaga paradigmă a scriiturii ca act artistic, câtă vreme rămâne o dovadă că o ţărancă din Bucovina cu numai trei clase poate scrie mai convingător decât destui filologi consacraţi ori decât autori laureaţi. E ca şi cum am lua un om simplu, i-am da o vioară, iar el ar dovedi brusc talentul unui Paganini. Aş putea aborda cartea din perspectiva istoriei trăite şi mărturisite, din perspectiva narativităţii ei excepţionale, din perspectivă etnologică, psihologică sau lingvistică, însă prefer să privilegiez aici tema familiei. O mamă tânără cu trei copii minori este smulsă din satul ei de munte şi dusă pentru aproape două decenii în Siberia, aproape de Cercul Polar în ţinuturile renilor şi ale eschimoşilor. Dincolo de imaginarul nostru infuzat de filme care să redea acea sălbăticie albă, există altceva, anume realitatea frigului şi a foametei neîncetate. La minus patruzeci de grade, viaţa este neverosimilă, iar puţina hrană se dobândeşte numai din munca braţelor în condiţii extreme. Mama şi cei trei fii se vor hrăni şi se vor încălzi din iubirea mută ce şi-o poartă unul altuia şi astfel într-un târziu se vor întoarce toţi acasă. Pentru noi, contemporanii, lumea pare o bilă mică pe care o străbatem cu un tur de avion. Pentru Aniţa, cea care nu ieşise din satul ei, plecarea în Siberia semnifică o schimbare radicală a destinului, o transportare pe un ,,alt tărâm’’, precum în basmele lui Ispirescu. Cheia supravieţuirii nu va fi dorul de caldele plaiuri lăsate în urmă, nu conştientizarea enormei distanţe, a nedreptei umilinţe, a consumării tinereţii, ci lupta de zi cu zi pentru supravieţuirea copiilor şi a ei, purtătoarea lor de grijă. Ca un Făt-Frumos ajuns pe tărâmul zmeilor celor răi, Aniţa va înfrânge balaurul istoriei, va trece prin iad şi se va mântui lăsându-ne un manual de psihologie practică pentru supravieţuit acolo unde mulţi alţii şi-au lăsat oasele. Nu doar pentru frumuseţea ei epică de o naturaleţe fără cusur, nu doar pentru emoţiile copleşitoare pe care ni le provoacă, dar mai ales pentru simplitatea ei de evanghelie, pentru sobrietatea şi plasticitatea unei limbi ţărăneşti arhaice, ,,20 de ani în Siberia (Amintiri din viaţă)’’ reprezintă o carte care trebuie să intre în bibliografia examenelor şcolare. Această limbă simplă, elegantă şi curată atestă nobleţea sufletească a autoarei care în cele mai grele clipe ale tragicei sale vieţi nu s-a gândit la sine, ci la scumpa ei familie. ,,Dar când a venit momentul acela şi m-a smuls pe mine de lângă ea, dureria mea şi scârba mea, ce au fost în clipele acelia, numai unul Dumnezeu le ştie şi el poate să mă criadă. Să las o mamă bolnavă la pat, care nu se putia stăpâni singură, fără nime lângă dânsa şi să fii răpită ca de nişte fiare crunte, fără suflet şi fără nici un pic de milă. Mă gândiam chiar atunci că mult mai bine ar fi să-mi deie un plumb, să nu văd, să nu ştiu că a rămas scumpa mea mamă amărâtă, necăjită, străină, între patru păreţi fără nime lângă dânsa. Mă gândiam că poate să şi moară de atâta suferinţă şi cine o să aibă grijă de ea. Dar nu i-am mai putut folosi cu nimic. Am fost sălită să o las şi să plec.”
daca o gasesc la biblioteca luni o iau !
o sa o cumpar si eu