Mulier fascinans

Când am aflat de eseul istoric publicat la Nemira şi intitulat ,,Erotikon bizantin'' mi-am pus de două ori la îndoială cultura. O dată pe cale generală şi a doua oară pe cale filologică. La drept vorbind, nu ştiam prea multe despre erosul bizantin şi mai ales despre rolul femeii bizantine în cultură. Am decis în consecinţă că trebuie să abordez eseul lui Hans-Georg Beck cât pot de repede.

Primul contact cu volumul tradus la Nemira a fost foarte agreabil. Excelent copertat, legat, cules şi prezentat editorial. (Îi doresc Nemirei cât mai multe astfel de noi apariţii, en passant fiind zis.) Deopotrivă, nu pot să  nu salut erudita prefaţă  a traducătorului din germană, dl. Mihai-D. Grigore.

Primele efuziuni de cititoare mi s-au temperat însă pe măsură ce parcurgeam eseul bizantinologului german, text care reprezintă în fond prelucrarea unei comunicări ţinute de autor în faţa Academiei de Ştiinţe Bavareze din 1984. Nu e vorba că textul studiului nu este cu adevărat un monument de stil, însă am constatat că în cantitatea de informaţii istorice şi  în referinţele la cronicarii, filologii şi împăraţii bizantini, femeile vremii rămân estompate, cu o imagine parţială, incertă.  Practic, istoria şi cultura bizantină -făcute de către teologi şi împăraţi bărbaţi- n-au dat nicio şansă afirmării femeii în epocă. Extrem de supusă dogmatismului ortodoxiei, de la împărăteasă la femeie de rând, femeia bizantină rămâne perpetuu secretizată. Mărturiile despre ea sunt puţine şi trunchiate.

Fără a desconsidera erudiţia ,,Erotikonului bizantin'', nu pot nega că ingredientul ,,eros feminin'' este minoritar în volum, comparativ cu ingredientele ,,istoric'' şi,,teologic''. Iată, lumea dinozaurilor  a fost reconstruită  în  virtual, dar tainele comportamentului erotic al femeii în Bizanţ rămân mult mai greu de reconstituit. Până la urmă, cititorul contemporan se simte nesatisfăcut de lipsa probelor pe această temă şi devine  cel puţin meditativ faţă de dramele şi iubirile unei tipologii de femei care vreme de secole a rămas ascunsă în iatacuri şi conjurată să aleagă între condiţia de mamă şi aceea de călugăriţă.

Aduc ca probă a dificultăţii subiectului imaginea de copertă a unui eseu pe care l-am citit anii trecuţi(Georges Duby-Doamnele din veacul al XII-lea) şi-prin comparaţie- imaginea uşor androgină a mozaicurilor bizantine reprezentând cu parcimonie câteva chipuri de sfinte împărătese. Nici amour-ul courtois, nici poemele vremii, nici tapiseriile n-au lăsat mărturii despre discretele doamne ale unui întreg mileniu de bizantinism. Spre deosebire de Occident, unde femeia se bucura de o condiţie şi de o preţuire sporite.