,,M-am măritat cu un vis, care nici măcar n-a fost al meu. M-am măritat cu portocalele care nu ajungeau la noi la Tulcea, decât în cărţile de colorat.'' notează personajul Maria Mateescu în cel mai recent roman al Ioanei Baetica Morpurgo, ,,Imigranţii''.
Dincolo de această observaţie introspectivă nu ar mai fi prea multe de descoperit. Cele cinci personaje ( imigranţii românii) din romanul amintit nu pot sau nu vor să meargă până la rădăcinile sentimentului de a fiinţa ca imigrant. Titlul romanului, simplu şi încăpător ca o intrare de dicţionar, ne îndreptăţea pe noi, cititorii, să întrevedem un răspuns amplu la întemeiată întrebare ,,cum e să fii un imigrant... definitiv?''.
Dacă primul personaj, Răzvan, este un homosexual de origine română cu un limbaj plictisitor şi globalizat de activist pentru drepturile omului, pe care eu una l-am perceput ca inconsistent şi pus acolo strict pentru coloratura epatantă a cărţii, Maria mi-a părut mult mai convingătoare. Autoarea are fără îndoială mai multe afinităţi gender mainstreaming cu personajul. Tânăra literată de origine română se mărită cu un Dorian bine situat financiar, om de comunicare etc. Deşi frumos şi înstărit, soţul n-o satisface pe deplin pe Maria. Ea tânjeşte după un je ne sais quoi existenţial, ca atare la un moment dat îl invită la ea pe fostul iubit din România, venit cu o bursă la Londra. Nu, nu se va lăsa cu o răzbunare ori revanşă de tip sex cu ex-ul în dormitorul matrimonial pe când soţul e plecat câteva zile din oraş. În fond, Alex n-o mai satisface pe Maria fiindcă a rămas tot studentul sărac, iar Dorian n-o împlineşte pentru că Maria e prea inteligentă şi prea introvertită.
În tot acest timp, Maria se teme de o anumită Heather, o londoneză sadea, nurlie şi apropiată profesional a soţului. Nu există nici o certitudine că Dorian o înşală, dar Maria este mereu neliniştită de spectrul acestei femei de-a locului. Este foarte credibil prezentat în roman complexul fetei din Est care nu se va putea niciodată mântui de eticheta de ,,femeie-străină-intrusă-care-ne-a-luat-bărbatul''.
Dacă în cazul personajului homosexual, textul e asezont cu epatantele scene de sex cu care şi-a construit numele scriitoricesc autoarea încă din ,,Fişă de înregistrare'', în cuplul Maria-Dorian se insinuează câteva scene sado-maso, trimitând pe ici pe colo la emanciparea femeii ca dominatrix în faţa unui tot mai copilăros mascul. ( Probabil dacă imigranta trăia la Paris, imaginaţia sexuală primea coloratură french.)Cu toate acestea, frustrarea Mariei atinge cota maximă atunci când Dorian şi Heather par evident apropiaţi, dar nici o decizie nu e luată câtă vreme biologia îşi ia partea ei şi Maria se descoperă însărcinată.
În fond, toate personajele pendulează între un trecut românesc incert, traumatizant şi un prezent în United Kingdom al neadaptării complete. Subliniez ,,complete'', căci adaptare există, atâta vreme cât personajele nu îşi doresc reîntoarcerea şi împrumută cameleonic modus vivendi-ul mediului de adopţie. Materialismul şi prezenteismul o fac pe Maria să afirme că ,,Suntem cu toţii prinşi în episodul de viaţă care rulează acum, (...)memoria sau proiecţiile în viitor sunt efecte secundare, ricoşeuri de la forma brută a clipei prezente.'' Drama fără nume a emigrantei Maria Mateescu cea care face apologia prezentului este tocmai aceea a imposibilei concileri cu sine. Fetiţa anemică, ce nu avea destulă carne la masă în copilărie, a visat să fie salvată de un Prince Charming şi s-a întâmplat. Dar în locul unei joie de vivre ori..live your dream, dacă vreţi, ea se prosternează pe o pajişte de lehamite şi de cinism, ca într-un film englezesc contemporan dintre acelea uşor stridente.
