Locaţia: o vilă în Toscana. El( Silvio) rentier bogat, 35, înalt, cultivat, scriitor neconsacrat. Ea(Leda), italiancă blondă (sic!), 30, inteligenţă medie şi de o frumuseţe înşelătoare: (femeia era tributară),,unei frumuseţi imperceptibile care precum o rază de soare pe un zid sau umbra unui nor trecător peste mare, poate dispărea în orice moment''.
După câteva luni de căsătorie, cuplul se retrage la moştenirea toscană pentru câteva săptămâni în scopul de a schimba ambientul şi mai ales pentru ca Silvio să se consacre scrierii unei nuvele. Totul e armonie ziua şi multă dragoste cu fereastra deschisă noaptea. Deşi destul de docilă şi de tradiţională în comportamentul erotic, Leda pare a-l extenua pe Silvio. Cel puţin aşa conchide Silvio: ,,Am continuat mai multe zile iubindu-mă cu soţia mea gândindu-mă că nu puteam să lucrez tocmai pentru că făcuserăm dragoste.'' Ca urmare, cuplul decide un pact: abstinenţă sexuală până ce el îşi termină nuvela. Dacă Leda ar fi fost o altă Silvia Loren, care nu debutase încă, ar fi făcut o criză de personalite a l' italienne, însă ea nu era aşa de temperamentală. Totul decurge bine până ce apare în vilă bărbierul. Va fi sau nu va fi adulter?
Acesta ar fi synopsisul romanului făcut ca pentru o revistă glossy la rubrica ,,ce să mai citim? etc.''
Eu însă am mers mai departe cu interpretarea şi am meditat puţin la mica dihotomie: femeie superioară-femeie comună. Care din două stârneşte mai mare pasiune? În privinţa acestui motiv, a curs destulă literatură implicit la noi de la Eminescu şi până la Camil Petrescu, cel puţin. În fond, Alberto Moravia îl pune pe Silvio să se plângă în câteva locuri de cultura şi inteligenţa modeste ale soţiei sale. Să fie Leda insuficient de provocatoare intelectual pentru un artist precum soţul ei? Da, aşa mi s-a părut în subsidiar, deşi Silvio se cam minte pe sine. Dar câţi bărbaţi n-o fac! În plus, n-am putut să nu remarc faptul că Moravia pare mult tributar discutabilei teorii freudiene despre energia sexuală care, refulată, poate genera-la unii- artă. Sau: câtă energie sexuală suprimată, tot atâta literatură? În fine, este vorba de un roman fluid, agreabil, cu accente existenţialiste, inconfundabil italian şi care oferă la modul generos cititorului o comparaţie a erosului conjugal de azi cu acela al anilor '50.
Superba carte semnata de Alberto Moravia , amurul conjugal este un titlul foarte reprezentativ. Succes pe mai departe.
Aaa, mersi.:) Sper să am succesul de care zici că eu n-am ghinionul Ledei: bărbatul meu nu-i scriitor.:)
Păi sexualitatea este energia creatoare a orice, din ea se naşte viaţa. Iar apa, elementul ei corespondent, este oceanul primordial, oglinda magicianului alb sau negru, muza poeţilor de multe ori... :) De ce n-ar putea deci, sexualitatea, prin sublimare, să ducă la crearea unor opere de artă? Mai avem aici mitul opus, al unei sexualităţi profane, a cărei chei a fost pierdută, şi care duce la moarte, la pierderea capacităţilor magice ale profeţilor, la cădere, la declin...
O sexualitate care astăzi a încetat să mai fie privită ca ceva sacru şi care este exacerbată până la extrem, însă în formele ei cele mai vulgare de obicei.
Lotus, da, sexualitatea tabloidică ne dăunează in corpore. Literatura mai întreţine totuşi mitul sexualităţii adevărate.
Poate că nu-i mit :))
Aha! Dar nu ne împiedicăm de mit zi de zi.:)