spiritul de fraternizare. Desigur, insinuez o admiraţie teoretică (dar totuşi ea există), căci, în practică, fenomenul nu-mi face niciun serviciu mie ca femeie, evident.
Cam pe la începutul lui decembrie am fost ,,victima'' unei răutăţi profesionale a unei colege de serviciu. ( Că până la urmă individa a căzut în groapa pe care mi-a săpat-o este altă poveste ( au, ce rea pot fi!). ) Pe când şi uitasem de incident, am luat dintr-un raft, cam într-o doară, o carte depre ,,femei şi carieră''. Ştiţi voi, literatură motivaţională. E de menţionat că nu cred în această literatură, dar mai citesc câte volum la un an o dată, ca să îmi confirm ce fake e genul împricinat. Cum era de aşteptat, aveam în faţă un text reţetar, previzibil, într-un limbă de lemn corporatistă, americanizată. N-am rămas din el decât cu două chestii( pe prima o ştiam de la bunici şi de la părinţi, deci era redundantă): în viaţă nu trebuie să te dai bătută. Însă a doua-şi ultima- chiar merită menţionată. Astfel, după ce experienţa precum şi studiile statistice ne-au arătat cu vârf şi îndesat că bărbaţii îşi sprijină colegii de acelaşi sex în carieră, pe când femeile se sabotează una pe alta în draci, Madeleine Albright s-a adresat cam aşa unor feministe americane într-un context dat:
,,În iad există un loc special destinat femeilor care nu se ajută între ele.'' ( Dacă nu mă înşel, citatul a fost preluat pe panelul Universităţii Columbia.)
Fumos îndemnul insinuat în metafora de care am pomenit, dar eu una cred că ,,fraternitatea'' feminină este mai departe ca nicicând de realizare, în acest secol cel puţin.( Vedeţi, termenul,,a fraterniza'' n-are corespondent feminin ,,a sororiza''( lat. soror, sorroris)?!
Marquerite Yourcenar a scris „Anna soror”, altfel decât ni-l putem închipui pe acest sentiment.
*
Eram destul de tânăr și mișto când am văzut Afacerea Pigot, acolo Alain Delon avea o tipă mișto, Anne Parillaud, viitoarea Nichita, viitoarea soție a lui Jean Michel Jarre, era atât de tânără și frumoasă, în noaptea ce veni, în toată noaptea ce veni, m-am visat Alain Delon!
da, dar eu faţă de Marguerite Y. sunt foarte hetero, hihihi...:)
Cât despre visul tău cu Anne te înţeleg. Am dat o căutare şi am văzut la ce te refereai. Mda, comodă poziţie, hihihi. Ce ţi-e cu pistruiatele astea...
Eu sunt obsedată de multă vreme de faptul că nu există prietenie între femei,ci doar alianţe de conjunctură. Frăţia de sânge nu are echivalentul....suroratului (Doamne, ce horror sună!), prietenia femiină nu există nici măcar ca mit. Singurul grup omogen, unit care m-a atras sunt amazoanele, femeile războinice, dar ele sunt excepţia care întăresc o altă excepţie, aceea de a nu întări regula...Of, şi câte ar mai fi de spus...
Nu mai fi obsedată de acest ,,război'' că secolul ăsta sigur nu se schimbă nimic. :)
Competiţia neloială e scrisă în genele noastre. Asta nu mă obligă s-o practic, dar măcar trebuie să mă apăr.
Dacă întrebi o femeie ce şef preferă la serviciu îţi va spune, nu-i aşa?,:...,,şef bărbat''.
Eu cred că invidia este mărul discordiei feminine. Şi cred că sunt multe cazuri de false prietenii, în care cele mai bune prietene sunt invidioase între ele şi se sabotează pe ascuns. Pentru mine lucrul ăsta este curios căci bărbaţii sunt mai dintr-o bucată: dacă nu sunt amici, nu se prefac, decât eventual la modul că subalternul mimează prietenia cu şeful.
Să fie asta dintr-o insuficientă încredere în tine şi din raportarea la cealaltă ca la o posibilă rivală? Nu ştiu, dar pare comună tema de a deveni "cea mai bună prietenă" a iubitei celui pe care, în secret, îl admiri...
Să nu generalizăm, totuşi. :) Este vorba de o (uşoară) tendinţă, nu de ceva determinare genetică, şi sunt convins că se aplică doar parţial şi în cazul numai unor reprezentante ale sexului frumos.
Sunt total împotriva ipocriziilor feminine. Mi se pare o înjosire de sine să-i zâmbesc frumos unei femei pe care o antipatizez în fond. Prefer s-o ignor, precum fac bărbaţii.
Cred ca toate povestile despre prietenii pana acum au fost scrise de barbati, ca doar n-o sa scrie ei despre prieteniile feminine, in timp ce,na, muierile erau prea bagate la fundul sacului dpdv socio-educativ-naiba mai stie. Si nici nu stiu daca as fi vrut ca vreunul sa-si incerce atotstiinta p-acolo dupa portretele de
silfide, muze eterice si altruiste, iubite care se autosacrifica si alte blauri pe care le avem deja . Vreo Ahila prietena a unei Patrocla/Ghilgamesha alaturi de vreo Enkida e cam tarzior sa-si mai iteasca mutrele, da' poate vor fi niste povesti la fel de frumoase despre femei care-s "surori" una alteia, "best friends" etc. Prieteniile astea exista si nu scrie nimeni despre ele.[ Tocmai mi-am amintit despre ceva de genul asta in "Exuvii"(partea cu Dodoloi).]
Mie mi se pare, de asemenea, ca situatia in care o femeie nu vrea sa aiba alta femeie drept sefa se trage tot din literatura motivationala care le-a aratat imaginea penibila si inflexibila a "femeilor de cariera":gagici "puternice", cocotate pe tocuri etc. De asemenea, imaginea de puicute flusturatice a caror prietenie tine doar de pantofi,rochiile,petrecerile la care merg si alte d-astea.
Privesc cu mandrie/speranta/neliniste timpurile in care tipele o sa-si spuna una alteia "hei,soro" si o sa injure cu "ce p***a mea".:D
"hei,soro" si "ce p***a mea"...deja s-au implementat, din mare nefericire. Sunt în expansiune.
Nu cred că lit. motivaţională le îndeamnă să vrea şefi bărbaţi.E un instinct să preferi şefi bărbaţi. Cu un bărbat şef merge mult mai bine să faci ochi de căprioară şi să te învoieşti două zile pe motiv că-i ,,cresc dinţii copilului şi are febră''. O femeie şefă îţi va spune: ,,plăteşte-ţi o dădacă să stea cu el.''