Suntem ceea ce mâncăm. Şi suntem mai cu seamă poveştile care ne însoţesc bucatele din copilărie oferite cu blândeţe de către bunici. Pentru că la noi în familie cămara cu dulcețuri se numea speiss, duminica se mânca cremșnit, la vreme de post mâncare de cartofi grenadirmarş, iarna cârnăciori asortați cu compot de prune, iar tata, mare iubitor de motoare germane, spunea întotdeauna că lucrurile trebuie făcute ori zeiss ori deloc, nu aveam cum să nu militez pentru candidatul Klaus Iohannis ajuns, ca într-un vis, preşedintele ales. În onoarea sa şi de dragul unor prieteni minunaţi cu care m-am cocoţat pe baricade internautice care mai de care, am copt un chec după o reţetă care deţine cu siguranţă o vechime de vreun secol în familia noastră. Făcut din ingrediente simple şi aburind o subtilă aromă de prună a fost pregătit odinioară de străbunica în izolatul ei cătun de munte unde n-au ajuns la vreme nici nemţii, dar nici sovieticii. Şi cum nici ea nu a ajuns să mă întâlnească pe mine, strănepoata ei, mireasma amintirii s-a răspândit precum aroma checului care ne-a însoţit generaţie după generaţie asemenea valorilor familiale specifice spaţiului multicultural al Transilvaniei. (*în imagine locul secret de unde provine rețeta)

Nu voi permite niciunor ,,antene'' să vorbească dispreţuitor de frumoasa Transilvanie. E cea mai dezvoltată, şi încercată istoric, şi demnă, şi hotărâtă, şi democratică zonă a României. Sunt mândră de poziţia Transilvaniei faţă de referendumul de ieri. Oamenii au făcut ce le-au spus conştiinţa şi educaţia lor.

În Transilvania, noi ştim cât de important este să convieţuim politicos şi să CONSTRUIM ÎMPREUNĂ.  Noi ne dorim fair-play politic, economie prosperă ca un motor german şi multă stabilitate. De aceea transilvănenii au petrecut o duminică calmă, neimpusă, iar rezultatul s-a văzut în prezenţele judeţene. La noi sunt multe păduri şi de aceea avem un ,,simţ al rădăcinilor'' mai accentuat ca alţii (...probabil Octavian Goga mă binecuvintează acum pentru patriotismul meu spontan, dar în orice caz, m-aş mulţumi şi cu a fi în asentimentul lui Emil Hurezeanu).

Una dintre exprimările mele favorite despre femei, pe care cred că am mai formulat-o şi în alte ocazii, reprezintă un citat din Madeleine Albright ;, ..există un loc special în Iad destinat femeilor care nu se sprijină între ele.'' Consider deopotrivă că cea mai importantă lecţie a feminismului va fi conştientizarea de către femei că şi ele pot dezvolta spiritul de camaraderie care i-a consacrat pe bărbaţi. Dacă femeilor acest spirit le-a fost străin din instinct şi prin educaţie, în schimb bărbaţii au fost întotdeauna aceia care s-au sprijinit şi promovat unii pe alţii.

Pentru că azi am inaugurat o rubricuţă culturală doar a mea într-un ziar local, lucru care nu e taman uşor într-un cotidian pentru publicul larg (carevasăzică, tre' să captezi&convingi acel public divers, heteroclit, lucru, hm, mai dificil decât în faţa unui public axat exclusiv pe literatură!), nu pot să n-o felicit pe jurnalista Cristina Lazurca pentru emancipare. A spus un prompt da atunci când i-am propus ideea mea. Adică o femeie-jurnalist acceptă să găzduiască în pagina ei ( în pagina ei!) o altă femeie care scrie despre cărţi. Pe simplul criteriu că ei îi place cum scriu eu şi uite aşa şi-a convins însuşi şeful. Ca să mă lase să ,,strălucesc'' eu, ea a ales să se dea un pas înapoi. Acuma, două explicaţii ar putea veni şi din faptul că ambele suntem brunete şi rebele.:) Dar mai ales din faptul că amândouă ne dorim un oraş mai informat cultural! Să însemne asta ,,a-ţi cultiva grădina'' locală, cum ar fi zis Voltaire în ,,Candide'', să produci în oraşul tău o mititică schimbare?Mulţumesc, Cristina!http://glsa.ro/arad/cultural/49454-literatura-pe-sezlong-o-rubrica-cu-recomandari-de-lectura-pentru-sezonul-estival.html