Nu vă voi povesti azi de ce cumpărăm ciocolată
frumos ambalată, cutare parfum cu mosc etc. Voi fi mai simplistă, mai prozaică
şi vă voi explica de ce iubim Ikea. După cum ştiti, la mobila Ikea avem şansa să
o montăm singuri şi aceasta este găselniţa de bază a brandulul. Zeci de mii de ani
am făcut totul cu mâinile noastre şi am extras implicit bucurie din asta. (Că
am avut parte şi de frustrări nenumărate, nicio grijă, tot pe aceleaşi considerente!)
Pe scurt, există o mare satisfactie în a
contempla opera mâinilor tale, iar psihologii de la Ikea ştiu asta, o ştiu bine
de tot. Omul postmodern, sastisit să tot acumuleze bunuri cu o facilă apăsare de buton, se întoarce la sine însuşi meşterind ceva. De ce nu, asamblând un bufet Ikea!
Astfel, redevine un pic…el însuşi, stăpân pe situaţie.
Într-adevăr, marile
branduri nu sunt la fel de poetice pe cum par. Întotdeauna există ceva niţel pervers în spatele campaniilor lor. Sau poate nu? Sau poate avem nevoie de acest mister? În fond, nici măcar eu, care dau acuma lecţii pe
blog, nu m-am putut abţine de la a-mi comanda aceste neverosimile noptiere galbene
Van Gogh. Şi voi persevera, mă tem, combinând elemente Ikea cu altele personalizate.
