Burghez, provincial, internautic

Născută fiind într-un târg transilvănean declarat încă de la 1863 oraş, am fost influenţată de spiritul burghez şi multicultural al locului. Văd în acest aspect un avantaj. Chiar dacă de felul meu sunt un temperament în câteva abordări ,,je m'en fiche''-ist, totuşi, nu am fost lipsită de nişte chestionari de tipul: îmi oferă sau nu o comunitate mică posibilitatea unei mai ample dezvoltări personale? Iar dacă ar fi să fiu sinceră cu mine însămi ar trebui să recunosc că mizerabilii şi neocomuniştii ani nouăzeci au fost ruşinoşi pentru noi toti, defulatorii, lipsiţi de opţiuni. Apoi, vrând-nevrând, apariţia internetului şi expansiunea sa mi-a domolit multe din pasagerele nelinişti. Delimitarea dură între ,,marele oraş'' şi micile comunităţi  s-a estompat văzând cu ochii prin ameţitoarea viteză a informaţiei şi a trendurilor de idei întreţinute de fluxul internautic. Nu voi cădea în idealizări şi amăgiri de sine patetice care m-ar determina să confund o comunitate urbană de un milion de locuitori cu una de o sută de mii. Dar ne poziţionăm în miezul unei schimbări de paradigmă socială şi culturală. Nu pot să nu mă gândesc că Picasso nu ar mai avea nevoie de boema pariziană spre a se promova, nicidecum; i-ar fi de ajuns un cont pe o reţea de socializare. Si, ah, nici Ema Bovary n-ar mai bea azi arsenic. S-ar consola cu o iubire virtuală. Sau ar bea?