Parohia


scris de în

2 comentarii

Există o temă literară tot mai interesant dezvoltată de noua proză românească. Alienarea. Și-ar mai fi ceva, un soi de neoexistenţialism. Dacă în anii cincizeci în Europa literaturii bântuia ,,Revolta contra tatălui'' provenită din resentimentele purtate împotriva unor taţi care făcuseră sau care, dimpotrivă, nu putuseră evita războiul, în ultimii ani observ în proza de la noi emergenţa unei teme extrem de incomode şi de complexe: revolta contra mamei. Mama, personajul sanctificat de literatura clasicizată, nu-i aşa?

Parohia prezintă istoria tristo-grotescă a unei familii rurale formate din patru membri din Podişul Transilvaniei, în ultimii ani ai comunismului. Referinţele lexicale şi contextuale o recomandă ca topos exact cum sugerez mai sus, deşi pe alocuri romanul funcţionează intenţionat distopic precum şi oniric. Personajele familiei nu poartă nume, dar toţi rămân nişte alienaţi. Tatăl e un preot taciturn, extrem interiorizat, fiul cel mic este idiot, fiul cel mare este nematur, infantil, ,,flăcău bătrân'' şi plângăcios la treizeci de ani. Cât despre mamă ...ooo, ea e memorabilă. Ca şi mama din ,,Acasă pe Câmpia Armaghedonului'' a Martei Petreu sau ca şi mama din ,,Rădăcină de bucsau ''a lui Ovidiu Nimigean. O mamă frustrată (exclamând mereu ,,de ce m-am măritat!''), depresivă, suferind de mania persecuţiei şi care îi consideră pe toţi deopotrivă nedemni de ea. Tuturor le e frică de ,,doamna preoteasă'' şi mai cu seamă fiului celui mare care o sfidează indirect în final însurându-se cu şchioapa satului, Ninia.

Coşmarul vieţii fără ambiţii, fără speranţe, claustrofobia satelor comuniste, valenţele frustrării erotice feminine care proiectează o complexă psihanaliză asupra  textului, ruşinea de propriul sex, refularea, morbidul, sărăcia, libidoul sugrumat alcătuiesc toate un melanj tematic excelent susţinut stilistic de scriitura lui Dan Coman despre care se ştie deja că e inconfundabil ca autor. ,,Frica de femeie'' mi s-a părut extraordinar redată în această  carte cu ecouri în măiestria unui Ernesto Sabato în a cărui familie literară păşeşte Dan Coman  prin intermediul acestui roman. 

2 comentarii

Tu ce crezi?