... şi aniversez un an de blog


scris de în

11 comentarii

(Mă găsesc încă în acea stare de ,,între paranteze''. Am lăsat în urmă un an provocator, extenuant, greu pentru că îmi propusesem să fac multe. Încă de la mijlocul lui decembrie 2011 însă am încetinit motoarele, meritam o pauză. M-am cuibărit mai mult în mine însămi şi am decis că dolcele far niente trebuia să continue. Aaaa, şi ce fac eu când zic că nu ,,fac nimic''? Păi, comit o prelungită baie de literatură, hihihi.)


Am început anul cu lecturi frumoase, combinate. Tocmai am terminat ,,Lapte şi miere'' a lui Jean Mattern, editor la Gallimard. Un miniroman bănăţean, mitteleuropean, corect, inteligent, chiar dacă nu e un  monument de stil. Eul povestitor este un ins cu  o biografie bănăţeană tipică, stratificată: şi şvab, şi francez, şi evreu, şi  însurat c-o unguroaică.( O, ce bine-l înţeleg...) Între personajul romanului şi autorul însuşi pare a exista   un air de famille câtă vreme Jean Mattern la rându-i provine dintr-o familie est-europenă combinată. 
 
Text jucând tema nostalgiei, romanul ,,Lapte şi miere'' evidenţiază foarte subtil dorul emigrantului, exemplificându-l cu scenariul fictiv, dar foarte convingător, al fugii unui adolescent din Banat pe când sovieticii se apropiau de oraş şi se prevesteau exoduri forţate spre Siberia. Capacitatea de transpunere în ficţiune  a dramei exilării impuse-pe care Mattern însuşi n-a trăit-o de fapt- mi s-a părut a fi un efect secundar al faptului că autorul este coordonatorul secţiunii scriitorilor ,,imigranţi'' de la Gallimard. Iată cum a citi implicat conduce la a înţelege. Rememorare  a unei vieţi trăite majoritar în Franţa, cartea ilustrează în ce măsură dragostea şi familia salvează orice ,,exilat'' de un dor genuin, sufocant, anume dorul de locul copilăriei. Personajul Weber, adolescentul de 15 ani care este împins să fugă din Banat de către bunică atunci când ruşii se apropiau neliniştitor de Timişoara şi de Ciacova, este neîndoielnic un prototip al şvabului rătăcitor a cărui dramă mută s-a reiterat în sutele de mii de inşi mutilaţi sufleteşte de o Istorie nedreaptă. O meditaţie interesantă despre ,,acasă'', topoiul suprem al construirii de sine, în numele tuturor celor care au trebuit să fugă deşi nu şi-au dorit-o câtă vreme: ,,se credeau la ei acasă pe această bucată de pământ mărginită de ruinele unor mari imperii şi care îşi imaginau că se vor obişnui să trăiască şi cu ruşii-căci la urma urmei nu era prima oară când se schimba stăpânirea, de-a lungul timpului fuseseră supuşii austriecilor, ai ungurilor, ai românilor-, fără să am nici cea mai mică idee ce ni se pregătea, mi s-a făcut pur şi simplu teamă.''

11 comentarii

Tu ce crezi?