Octavian Soviany, luptând cu îngerul literaturii


scris de în

16 comentarii

Păcatul pântecelui, păcatul literar

 
,,Mie fututul din ură mi s-a părut mereu mai presus decât fututul din dragoste’’.(p.115)…dixit Octavian Soviany. Poate vă gândiţi, oneşti cititori, că e vorba de vreo dulce împăcare între un el şi o ea care s-au stimulat reciproc prin câteva replici dure şi acum transformă lupta psihologică într-o ,,luptă’’ corp contra corp, încheiată cu un final fulminant. Oooo, bieţi inocenţi, cât de departe vă găsiţi de adevăr până nu citiţi romanul urii care este,,Viaţa lui Kostas Venetis’’! 


N-au visat ,,poeţii blestemaţi’’ai Franţei( ,,les poètes maudits’’) pe când  instaurau în a doua jumătate a secolului al XIX-lea Simbolismul, precum şi o nouă estetică, înflorită din toate potenţialităţile a ceea ce se numea în epocă ca fiind Răul, de câte va fi în stare un Kostas Venetis. Vreau să insinuez că invocaseră ei potenţialităţile morţii şi ale descompunerii, ale crimei şi ale împreunării contra firii, abjecţiile şi dejecţiile trupului, paradisurile artificiale şi dansurile alienării, neruşinările unui limbaj poetic nou, dar, cu toate acestea, ,,Viaţa lui Kostas Venetis’’ l-ar fi făcut să roşească chiar şi pe un Baudelaire ori pe un Rimbaud.


Purtând un nume luat de pe o cruce de mormânt, deci real, Kostas Venetis este personajul care a convieţuit cu Octavian Soviany timp de şapte ani. Oooo, multe trebuie să fi pătimit  sufletul autorului în preajma acestei făpturi frumoase precum un Narcis ori un Corydon al lui Radu Stanca, dar în aceeaşi măsură de abjectă. Desigur că atunci când îşi istoriseşte povestea vieţii unui tânăr scrib pederast, Kostas Venetis este un muribund duhnind a putreziciune, dar în tinereţe mare i-a fost trufia înzestrărilor trupeşti. ,,Serile, înainte de ceasul culcării, obişnuiam să-mi cercetez farmecele cu de-amănuntul, mirându-mă eu singur de meşteria pusă de Dumnezeu în alcătuirea trupului meu. Chiar dacă aveam sufletul strâmb din născare, primisem în schimb o alcătuire trupească desăvârşită, cu care nu mai pridideam să mă fudulesc, încredinţat că e semnul unei ursite mai presus de a oamenilor de rând. Îmi făcea plăcere să-mi pipăi trupul şi să mă desfăt cu priveliştea părţilor mele ascunse, pe care le socoteam mai cu dărnicie croite decât ale altor bărbaţi, căci nu mă vindecasem încă de duhul deşertăciunii.Eram mândru de coapsele mele puternice şi nervoase, adevărate coapse de harmăsar, de pântecul supt, înzestrat cu belşug de păr negru şi creţ, dar mai ales de podoaba care mi se legăna între pulpe şi care nu mai era de mult o puţoancă de copilandru.’’
Viata lui Kostas Venetis, Octavian Soviany, Editura Cartea Romaneasca
Ura de mamă, ura de femeie
Dar această înzestrare masculină a unui trup, cum alfel decât de grec, nu este destinată femeilor. O mamă depravată îl stigmatizează incestuos pe Kostas Venetis de mic şi el ajunge să dispreţuiască profund trupul feminin, alegând sodomia. În mai multe pasaje, strâmbătatea şi viciul lui Kostas sunt atribuite unei predestinări şi unei naşteri de rău augur.Tatăl a fost un efeminat, iar Mama incestuoasă este hulită şi blestemată chiar şi în mormânt, cu toate acestea se fac aluzii repetate şi la educaţia religioasă a călugărilor greci de la Muntele Athos care ar dispreţui extrem femeia. Însă nu sodomia este cel mai mare păcat al lui Kostas.

Un personaj aproape faustic

L-am asemănat în câteva rânduri pe Kostas Venetis cu Grenouille al lui Patrick Suskind. Fără îndoială că dacă ar putea fi transpusă olfactiv scrierea lui Octavian Soviany ar avea aşa cum s-a şi dorit tăria celor mai temute duhori omeneşti, cele ale morţii, ale păcatelor contra firii şi ale descompunerii. Kostas Venetis este ca şi Grenouille un personaj sortit prin naştere Răului, dar, spre deosebire de ucigaşul-parfumeur al lui Suskind, el nu are un scop. Element reproşabil construcţiei de personaj. Grecul înrăit al lui Octavian Soviany nu are un plan al Răului şi nu se mântuieşte. S-a vorbit depre asceza prin cele trupeşti la Kostas Venetis, după conceptul biblic că numai trecând prin iad poţi avea revelaţia paradisului. Nu există nici o mântuire aici, Kostas Venetis rămâne o brută, incapabil de autosalvare. Sufletul său a fost consacrat Diavolului şi nimic nu l-a împins spre remuşcări.


Eşecul proiectului epic, reuşita de culoare

Roman de atmosferă prin excelenţă, memorabil de altfel, failibil la nivel epic în a doua parte a sa, ,,Viaţa lui Kostas Venetis’’ are câteva arborescenţe care frizează repetitivităţi facile. Tehnica poveştilor halimice, în ramă, este exploatată în exces cu privire la unele poveşti tangenţiale, aproape inutile. Pederast, ucigaş de femei şi de copii, masochist, laş, pungaş, coţcar, măsluitor, spion, anarhist fără idealuri, profanator de cripte şamd., Kostas Venetis este un personaj care nu este dus până la capăt. Desigur că ar fi fost extrem de dificil să se întâmple contrariul. Acumulează atâtea păcate ale pântecelui, că natura lui intimă nu mai poate fi gestionată de la un punct încolo. Ai senzaţia că personajul ajunge să îşi suprime autorul propriu. Apreciez descrierile unui Bucuresşti şi ale unei Europe anarhiste din a doua jumătate a secolului al XIX-lea ca fiind foarte izbutite în acest text, cu referinţă la ,,Craii de Curtea-Veche’’ ori la ,,Scrisorile’’ lui Eminescu. Nu de puţine ori, se sugerează că personajul nu mai are chiar discernământ, fiind un alienat prin naştere şi prin traumele copilăriei. Limbajul bine ales al cărţii înlătură orice plictiseală de lectură şi, alături de atmosfera reconstituită  foarte convingător, mântuie parţial autorul de ambiţia unui personaj cu adevărat de neuitat, chiar dacă suprem dezumanizat. 

16 comentarii

  1. Anonim

Tu ce crezi?