Axa Lupului


scris de în , , ,

comentează primul

,,Libertatea cere uneori preţul cărnii.’’(p.185) Opt luni de frig şi de foame, sălbăticie, singură­tate, rezistenţă, 6000 de kilometri. Un scriitor francez contemporan se depăşeşte pe sine, aducând un omagiu eroilor ne­cu­­noscuţi ai Gulagului sovietic: evadaţii. Pariul cu sine vizează ve­rificarea adevărului unei cărți autobiografice semnate de Sla­vo­­mir Rawicz cândva şi publicată prima oară în 1955 sub titlul The Long Walk. Sylvain Tesson ci­tise în adolescență această po­veste de viață a polonezului arestat de NKVD în 1939. Tânărul ofi­țer a fost deportat în Siberia, nu departe de Iakutsk, iar de aici se pare că reuşeşte să evadeze îm­preună cu alți șase deținuți. Pe du­rata unui an de suferință, mărşă­luind prin sălbăticie, au străbătut aproape 6500 de kilometri prin Siberia, Mongolia, Desertul Gobi, Tibet, traversând Himala­ya, iar patru dintre ei reușesc să ajun­gă în India. În ciuda intensităţii emoţionale a poveştii, ne este imposibil să nu ne întrebăm dacă limitele biologice ale corpului ome­nesc permit o asemenea ie­şire din sine.

,,(…) se vorbeşte de 17 până la 20 de milioane de prizonieri care populau gulagurile la mijlocul secolului XX’’(p. 210), dar despre foarte puţini se ştie c-ar fi eva­dat. Nu există certitudini cu pri­vire la numărul celor care au re­ușit asemenea evadări supraome­nești din lagărele sovietice. Însă dorinţa de libertate și fascinația evadării ca soluție la totalitarism și la tortură nu trebuie să fie niciodată afectate de lipsa do­ve­zilor, arată autorul francez. Li­te­ratura marilor evadări și a ma­ri­lor evadați, de oricare fel ar fi ei, întreține speranța și progresul spi­ritual al omenirii, corectarea ne­dreptăţilor şi curajul.

Dacă Sylvain Tesson îşi pune întrebări asupra adevărului (rela­ti­vizat!) aşternut pe hârtie de Ra­wicz, noi, în calitate de cititori ai săi, ne vom întreba: oare câtă do­rinţă de necunoscut şi de risc şi-a asumat călătorul francez? Cu si­gu­ranţă nu puţină, mai ales că el caută un sens, nu doar adrenalină, în călătoria lui dublă: una ki­lo­metrică, exterioară, şi alta executată spre sine însuşi. Poate că existenţa fiecărui individ semnifică o Siberie cu dublu înţeles: “S­iberia e deseori numită ,,pământ al deportării”, dar la aceasta ar trebui să mai adăugăm, fără să gre­şim, şi sintagma “pământ al li­bertăţii” în sensul în care aici to­tul, dar mai ales imposibilul, se poa­te întâmpla.’’(p.210)
 

Nu am fost niciodată cititoare de Jules Verne, deşi i-am recunoscut necondiţionat geniul aces­tui autor francez fascinant. Aşa că atunci când am aflat că un alt francez excentric s-a apucat să străbată Rusia, Tibetul şi China per pedes m-am gândit că jurnalul acestei aventuri poate deveni redundant. Se-nţelege că nici pe Sadoveanu nu l-am iubit, cu ale sale monumentale descrieri, atât de picturale. Invocam prin ur­ma­re motivul că o carte cu un singur personaj străbătând prin pustiu nu putea să fie decât monotonă, fiecare zi relatată semănând celei precedente. Plecam de la două ipo­teze eronate ca după trei pa­gini să constat că, într-o excelentă traducere, mă întâlneam cu un jur­nalist inteligent şi subtil, um­blat la o temeinică şcoală de stilis­tică literară. Fraza lui Sylvain Te­sson este puternică, masculină, emoţionantă şi ironică în doze perfect cumpănite, detaliu ca­re m-a fermecat definitiv. Per­so­naj al propriei cărţi, abia când expediţia se încheie, îşi permite să se simtă obosit, iar acest element nu este lipsit de conotaţie. ,,Simt cum mă cuprinde o mare sfârşeală. Pentru prima dată, îmi doresc să mă întorc acasă. Am ajuns la capătul drumului.’’(p. 205) Iată cum sensul unei mari călătorii rămâne tocmai închiderea unei bucle spre sine însuşi, în­truchipând ,,întoarcerea acasă’’, această condiţie elementară a fe­ri­cirii, atâta cât ne este cea din ur­­mă accesibilă.

Tu ce crezi?