,,Găsesc că un bărbat care nu se lasă prostit de lacrimile şi eventual minciunile femeilor prezintă un minus de virilitate. Esenţialmente bărbătească este perpetua mirare în faţa fenomenului acestuia atât de ciudat, de straniu care e femeia.''
(Alexandru Paleologu, ,,Bunul- simţ ca paradox'')
(Alexandru Paleologu, ,,Bunul- simţ ca paradox'')
Cu siguranţă, Giovanni Battista Pergolesi inspirat de dramaturgul italian Jacopo Angello Nelli ar fi fost de aceeaşi părere cu Alexandru Paleologu. În faţa fermecătoarelor viclenii feminine, bărbaţii ar putea arăta mai multă surpriză, la urma urmei acestea făcând sarea şi piperul relaţiilor.
Azi ca şi ieri, ieri ca şi azi, lumea e plină de ,,servitoare'' care ajung ,,stâpâne'', precum şi de ,,regine'' care sfârşesc ,,cerşetoare''. Tipologia feminină este diversă, iar una dintre categoriile după care sunt clasificate femeile adesea este tocmai ,,sinceritate versus viclenie''. Inspirat de o comedie la modă în epocă, intermezzo-ul La serva padrona reprezintă o lucrare barocă destinată operetei. Spumoasă, inteligentă şi bufă, povestea Serpinei care devine din servitoare stăpână în casa lui Uberto i-a dat ideea regizorului Nicu Brânzeu să monteze un spectacol inedit, grupând actori, cântăreţi şi instrumentişti într-un happening ingenios şi plin de prospeţime. (De văzut pe scena Teatrului ,,Ioan Slavici'' din Arad.)
Gândit ca un diptic, ca o punere în oglindă a artei operei şi a artei teatrale -oglinda, simbol drag culturii baroce!- spectacolul m-a dus cu gândul la o întrebare aproape filozofică: care se dovedeşte mai bună în viaţă, copia sau originalul? Femeia autentică sau cea purtătoare de...mască? În ce-l priveşte pe regizor însă, n-au existat dileme creatoare, căci i-a reuşit armonizarea unui cuplu de minunaţi actori (Alina Danciu şi Robert Pavicsits) cu un duet de operetă (Maria Brola/Paula Iancic -Adrian Cotuna). Între cele două versiuni, se situează Vespone savurosul intrigant, minunat intepretat în pantomimă de Zoltan Lovas.
Plin de vitalitate şi de incandescenţa unui libret cântat pe viu, spectacolul ,,La serva padrona'' restituie publicului gustul pentru muzica barocă precum şi barocul...umorului inteligent, aplicat minciunilor din dragoste. Montat cu multă fantezie şi cu un buget probabil nedrept de auster pentru o operă barocă, spectacolul lui Nicu Brânzeu readuce în actualitate un libret vechi de aproape trei secole, ceea ce reprezintă o reuşită în sine.
Pe blogul ăsta mereu găsesc citate inspirate și recenzii frumoase. :)
La întrebarea cu oglinda, sunt după părerea mea două variante, poate două extreme. Prima este cea a gospodinei sincere. A doua este cea a blondinei fatale. S-o numim blondină, de dragul discției, ea poate fi evident oricum altcumva, și s-o numim fatală, ca antonim pentru sinceră; un eufemism deci. Cam acestea ar fi variantele: sau ai ceva frumos în curte și atunci toată lumea privește, sau nu ai nici tu nici ceilalți la ce privi și dormi liniștit. Iar a te supăra pe femei... este ca și cum te-ai supăra pe natură, sau pe apă. Femeile sunt ca apa. Fluide, nu pot fi controlate, își urmează propriile ritmuri. Le poți atrage, nu le poți poseda. Apa îți fuge printre degete.
Și atunci, mai bine jocul, oglinda... :)
multumesc pentru observatiile flatante, Lotus.
,,Femeile sunt ca apa. Fluide, nu pot fi controlate, își urmează propriile ritmuri. Le poți atrage, nu le poți poseda. Apa îți fuge printre degete.'' E ca dintr-un eseu frumos, zău, şi e foarte adevărat, lotus. La polul opus bărbaţii, unii, îmi par ca rocile. Pe unii nu-i poţi muta din loc, aşa că îi vom evita. Pe alţii, ne putem sprijini şi e bine că se întâmplă aşa...