Oho, postarea asta o să mă coste. Ştiţi, uneori scriu ficţiune. Ar merita să perseverez?
(fragment dintr-un roman neterminat:)
,,Privilegiul
Am în pat un animal rar, mătăsos,
uşor veninos. O aspidă frumoasă cu gust de mătrăgună: iubită des te omoară, în
doze mici te încântă ca un drog vegetal.
Dezbrăcată, mi se dezvăluie încă
şi mai frumoasă. Să mor în chinuri dac-are să afle ea asta vreodată!
Finalmente, pentru unul ca mine, femeile atrăgătoare sunt de numai două soiuri.
Cele intermediare nu mă interesează. Prima categorie de femei atrag privirea
încă de pe stradă. Le poţi cântări stilul, fineţea, erotismul şi potenţialul de
la o primă privire deja. Acestea de regulă după ce le dezbraci reconfirmă ce-ai
văzut dintru început şi ce-ai presupus, nu oferă nimic mai mult la nivel vizual sau, nu de puţine ori, obţii ceva
mai puţin, ceva ce-ţi scăpase estimării iniţiale. A doua categorie, mai puţin
frecventă trebuie s-o mărturisesc, le cuprinde pe femeile care dezbrăcate îţi
dăruiesc o privelişte de care nu le-ai fi bănuit în stare.
Stau şi o contemplu. E ceva
incipient, ceva nou care ameninţă să-mi tulbure echilibrul. Nu-mi vine să cred
că fac asta. Cătălin ar hohoti să mă vadă în poziţia asta de adorator. Evident
că nu va afla niciodată de incident. Pentru genul acesta de femei mă pregăteam
de degustare abia după 30 de ani, mă temeam de complicaţii. De la treizeci de
ani încolo presupun că bărbaţii ca mine deţin toate mostrele de chei cu care să poată intra fără belele, fie şi
prin efracţie, în sufletul sau în vaginul femeilor pe care le consideră a fi deosebite.
Fie ele oricât de sofisticate. Sunt un colecţionar?
Câteodată, pe nepusă masă, mă
străbate un frison în preajma ei. Nu, nu e frisonul acela binecunoscut care
aduce după sine o erecţie ce se cere controlată. Şi atunci mă-ntreb: să-ţi fie
frică de o femeie? Aproape că-mi vin să râd. Nu e frica aceea ca de ursul din
pădure, ca de adversarul din ring, pe acelea le-am încercat nu o dată. E altceva
fără nume, ca de pe o insulă scufundată. Are vreo 56 de kilograme şi
încheieturi atât de fine. Cum să-ţi fie frică de salamandra asta frumossă care
ar putea fi suprimată cu un singur braţ?
Doarme pe burtă cu spatele
dezvelit până la şoldurile rotunde. Atât de rotunde. E ca şi cum ar purta o
rochie de seară decoltată adânc la spate. Pielea ei e nisipie ca de pe unele
plaje de la Atlantic. Clar, fata asta-i eşuată în patul meu. E prima oară când
o văd dormind. Am citit undeva că înainte de
ciclu femeile sunt mai somnoroase. Cred că asta e pricina acestui
imprevizibil accident. Gâtul ei mic,
întors dinspre mine, o face să doarmă pe inimă. Culcată pe inimă. Părul
castaniu, strălucitor ca la ciute se răsuceşte în sus într-un coc întortocheat
ca o volbură. Aveam un coleg poet în liceu. Cred că acela cam aşa ar fi
descris-o. Îmi vine s-o muşc de acolo de unde i se ridică şuviţele pe ceafă sau
de la baza gâtului. Să-mi bag dinţii în ea aşa cum muşcă căţeii din palma
stăpânului cu fereală, temându-se de gustul sângelui.
Cerceii ei mici de argint îmi par
un model vechi. Presupun că au o taină, o poveste. Nu mă pricep la bijuterii
muiereşti. Toate îmi par cam la fel, mai puţin dimensiunile şi caratele. Poţi
cuantifica contul lui ,,taty’’ din bancă după cerceii unei tinere femei pe care-o săruţi, ce să
ne-ascundem după deget! Însă fata asta săracă, deşi bogată la trup şi la
temperament, doarme ca o regină. Demnă ca o regină cerşetoare. Nasul ei m-a
făcut s-o botez aşa. Se zice de unul sau de altul ,,are nas fin’’. Semn de
nobleţe, nu? Aşa e ea, cu nasul drept şi elegant, cu respiraţie imperceptibilă,
de statuie. O fi având ceva secret în genealogie. Însă buzele cărnoase
reprezintă un teren cunoscut. Cel mai cunoscut, un teren sigur dacă vreţi, în
orice caz asupra lor m-am concentrat cel mai mult. Nu doar pentru că le-am
sărutat în exces şi trebuie spus împotriva voinţei mele câteodată (semn de slăbiciune!). Mă concentrez la ele când
îşi rosteşte vorbele cam meşteşugite, şi când zâmbeşte, şi când se bosumflă
abia sesizabil. Dacă am s-o fac să-mi vorbească porcos în pat, cred că am să
mi-o supun.
Dar ce îmi pune mai mari probleme
sunt tocmai ochii ei. Fascinanţi ca ochii de aspidă, de vasiliscă. Ochi verzi de
şerpoaică. Pare o femeie care de ani de zile
a construit un zid din cărămizi de
sticlă în jurul inimii ei. Să se pună la adăpost. Prin zidul cu pricina
sentimentele se percep cam distorsionat.
Ai putea bănui că vrea să fie eliberată, de sine însăşi?, dar parcă poţi să
ştii. De cele mai multe ori ochii ei mă
înfruntă. Cu seducţie. E o tehnică veche la femei, dar nu oricui îi reuşeşte. Tre’
să ai ochi şi tre’ să ai atitudine. Că a fost cândva o timidă se vede limpede
din felul în care se uită uşor într-o parte pe sub gene când mă vede faţă în
faţă. Gol. Privirea ei verde, o secundă, numai o secundă supusă şi ruşinată, se
fixează compulsiv între coapsele mel. Nu poate îndura prea mult. Şi-o ridică şi
mă fixează, combatantă. Pare să se urască o clipă pe sinte că mi se oferă încă o dată, dar ştie că nu poate
altfel. Demonul libidoului se luptă în ea cu îngerului sfielii şi răzbeşte
inevitabil primul. Pleopele ei închise trădează aceast luptă intestină. Terenul
subconştient beligerant se desenează pe pleopele ei adormite ca o hartă morală.
E ca şi cum ar fi avut vreo străbunică târfă
a unui regiment şi o alta stareţă la o mănăstire franciscană… ambele
fantome par s-o bântuie.
E dintre femeile ce nu pot fi
citite complet nici atunci când dorm. Braţele
îndoite i se odihnesc sub sânii mijlocii cărnoşi. Lucru firesc, frecvent
întâlnit la vârsta ei de douăzeci de ani, n-ar trebui să mă mire. Oare cum se
vor transforma peste ani sânii ăştia? Par eterni. Natura lor neliniştită nu se
îmblânzeşte numai atunci când o posed. Este singura împrejurare când pot s-o
fac să devină ascultătoare.
Literatura aia inutilă, cea mai
inutilă dintre arte probabil, a inventat sintagma de femeie fatală. Complicată,
misterioasă, nesăţioasă, inteligenţă brici, stil, ambiţii secrete şi mult
venin? Sau din ce naiba or fi alcătuite femeile fatale? Asta mică de aici pare
să aibă ceva din hibridul pe care l-am
descris mai sus. Ba nu, femeia fatală e o făcătură a unor scriitori insuficient de potenţi. Femeia fatală este o femeie interesantă şi atât care
n-a fost încă pusă la punct de un bărbat
adevărat. A dat peste nişte nevolnici care au idealizat-o şi care i-au dat
putere. Nepermis de multă putere. S-a întors pe spate şi dă semne că ar vrea să
se trezească din somnul ei fulgurant. Nu încă, îmi zic. Îmi aşez palma caldă pe
pântecele ei. Se supune unui somn încă
şi mai adânc, zâmbind nevinovată.''
Privilegiul ar fi că ai citit foarte adânc pe Cărtărescu (să-mi fie iertată impolitețea prin care mă adresez indirect), dar marele scriitor a citit prea bine femeia, ceea ce ești chiar tu. Gândesc invers și politicos, eu cred că dânsul te-a plagiat! :)
Mi-a plăcut, m-a ţinut, deşi am aşteptat de la un moment încolo, mai spre final, să se schimbe ceva în ritm, stil, ceva... Multe pagini la rând de acest fel m-ar "obosi", recunosc. Ca intermezzo, tipul acesta funcţionează perfect mereu.
"luptă intestină" parcă nu se potriveşte stilistic cu monologul interior al unui bărbat în contextul cu pricina.
Deci continuă!!!! :)
Scorchfield, dacă par contaminată de Cărtărescu, jur că e fără s-o știu.:) Scriu foarte visceral, scriu foarte din mine. Mulţumesc!:)
Liviu, mă ajută muuuult ce-mi spui. Nu mă cruţa! :) Da, este un intermezzo, contextul este mult diferit, mult mai alert decât acest fragment. Aici e redat doar un ,,moment de linişte''.
Dacă la construirea unui personaj feminin nu -mi pun problema să fiu confirmată, da, în privinţa unui personaj masculin am nevoie de ,,oglinzi''. Personajul meu a devenit accidental atât de ...liric. Dar nu voi posta prea multe aici....
Eva, si daca nu postezi aici, atunci unde, ca sa ma citim si noi?
Păi, mă gândesc să cuceresc un mare editor...cu ,,produsul finit''.:) Dar nu mă grăbesc defel. Nu e preferabil să lucrez în discreţie?
Discreţie, discreţie, dar o mică indiscreţie, o perdea lasată ca din greşeală un pic trasă să mai aruncăm şi noi un ochi? Ă? :)
Măi, trebuie c-am făcut o treabă bună de insistaţi atâta!:) O să-mi iau nasul la purtare...:)
Ia-ţi-l! :)