Spuma zilelor

Boris Vian considera că în viață totul e trecător, tragic de trecător. Nimic nu merită investiția, doar jazzul și dragostea cu femeile frumoase.
http://theredlist.fr/wiki-2-24-525-970-1070-view-1950s-6-profile-b.html#photo

,,Spuma zilelor’’ este un roman de dragoste oniric şi psihanalitic în care sugestiile erotice prind aripi, iar realitatea se combină cu imaginarul. În fond, nu exact după această formulă funcţionează îndrăgostirea? Este un text care celebrează principiile lui Vian care socotea că în viaţă nimic nu merită, nu durează cu adevărat. Doar frumuseţea femeilor şi jazzul. Spirit liber, parizian, îndrăgostit de viaţă, Boris Vian scrie o literatură a emoţionalulul, a ritmului interior, pe alocuri a dicteului automat. Tot el considera că realitatea, spre a fi suportată, trebuie distorsionată, selectată şi neapărat consumată cu o doză bună de artă.

Dacă prima jumătate  a cărţii oferă imaginea unei feerii erotice încununate de o nuntă ireală, cea de a doua devine reprezentarea unui coşmar morbid. Pe scurt, Spuma zilelor reprezintă consemnarea  unei iubiri între doi tineri, el rentier, ea tânără şi superbă.  Tinereţea şi vitalitatea cuplului Colin-Chloe exprimă esenţa visului de fericire care subzistă în fiecare om. Dacă eroii lui Vian, tinerii de 20  de ani, sunt simbolurile vitalităţii dragostei, mesajul cărţii devine acela de a trăi viaţa ca pe o petrecere frumoasă, invitaţi ai Destinului fiind.  Să nu irosim arta de a face din existenţă o mică sărbătoare în fiecare zi. Să constatăm că ,,spuma zilelor noastre’’  a fost bucuria mică a prieteniei, a îndrăgostirii, a dăruirii. Şi toate acestea pentru că la pândă, în umbra neagră, sălăşluieşte negreşit boala.

În consecinţă, curând după nuntă, în Chloe înfloreşte un nufăr cu rădăcini profunde. Este desigur descrierea simbolică a unei tumori care o va devora. Aşezată în patul ei înconjurat de flori, menite după un protocol paramedical să o vindece, Chloe se stinge încet şi tragic precum o damă cu camelii. Colin îşi risipeşte toată averea, considerabilă altminteri, pentru tratamentele ei şi ajunge să facă muncile de jos. Iar la finalul ineluctabil nu-i poate oferi decât o îngropăciune în cimitirul săracilor. Construit pe antinomiile tinereţe-boală, sărăcie-bogăţie, romanul îşi transformă sensul iniţial din titlu. Spuma viselor de tinereţe se topeşte în spuma nonsensului bolii, astfel că în urma tinereţii rămâne doar spuma evanescentă a iluziilor rănite, răpuse…