A fost un spectacol frumos, dar nu excepţional.Sigur că sunt o admiratoare a actorului Zoltan Lovas care mi-a plăcut enorm în ,,Iubirea Fedrei'' şi nu numai. Pe Claudia Ieremia n-o văzusem aproape deloc, recunosc, şi am descoperit-o ca pe o actriţă sensibilă. Fără îndoială, cei doi fac un cuplu reuşit pe scenă şi nu numai din pricină că textul lui Giuseppe Berto este în fond un pătimaş dialog al iubirii şi al dorinţei, plasate ambele într-un context tragic. Admit şi că nu m-a impresionat scenografia, am găsit-o modestă prin sugestia imprecisă a unei piaţete italieneşti, fără prea multe efecte de lumină şi de culoare.
Iarăşi, finalul piesei era previzibil, funest. În fapt pretextul acestei drame este faptul că un muzician la treizeci de ani, deja bolnav de cancer îşi cheamă fosta soţie la Veneţia pentru a-i declara că ea a fost femeia vieţii lui. Cei doi iubiţi se despart după o ultimă noapte de dragoste, ea întorcându-se la un soţ bogat la Milano, el aşteptându-şi sfârşitul prematur în oraşul său. Publicul a împărţit generos aplauze, sensibilizat ca la fiecare reprezentaţie de intensitatea dilaogului erotic, unul foarte italian de altfel. Scena mea favorită a fost aceea în care el îi spune ei că nu l-a înţeles, sugerând că bărbaţii se simt adesea singuri şi neconsolaţi lângă femeile lor. Personajul masculin indică în acest sens pe scenă o statuie ca şi cum un trup de piatră feminin poate fi mai docil decât iubirea unei femei vii care caută mereu mai mult, inclusiv împlinirea alături de un bărbat care oferă siguranţă financiară. Mi s-a părut atunci că tema piesei devine una sensibilă vorbind despre dramele şi ratările masculine, cele pe care ei, partenerii, fraţii sau prietenii noştri nu le numesc dintr-un orgoliu care mai devreme sau mai târziu se întoarce împotriva lor. Cred că nu greşesc când afirm cu convingere că publicul cel mai fidel al piesei este cel masculin, bărbaţi între 30 şi 50 să zicem, deorece eroul de pe scenă este unul foarte de-al lor, cu toată complexitatea emoţională aferentă, tocmai aceea pe care în viaţa de zi cu zi ei şi-o cenzurează constant.
