Dar maximul? Care este, cu alte cuvinte, culmea ratării individuale ori, la polul opus, piscul realizării personale? Variază ele de la secol la secol? Depind de un standard exterior, de o grilă, sau fiecare şi le calculează cum crede de cuviinţă? Ţin ele de mulţumirea de sine, de concepţia subiectivă despre realizarea de sine? Prin ce este un ins mai realizat decât altul? Societatea de azi ne impune o cursă, o competiţie continuă, dar nu este musai să ne înscriem în ea, zic eu...
Lista mea de bloguri
ZeList
culmea ratarii: sa te minti singur si sa te si crezi
piscul realizarii: nu stiu, cel mai bine ma pricep la ratari:))
Fericirea este ceva subiectiv sau nu? Putem judeca după aceeaşi măsură "obiectivă"?
Să luăm exemplul unui tânăr care, în pofida aspiraţiei şi a vocaţiei de sculptor, devine avocat la insistenţele părinţilor. Şi poate chiar unul bun. Părinţii vor considera că el este realizat. Dar este viaţa lor? Şi nu va simţi oare acel tânăr, pentru tot restul vieţii, un gol în suflet, o stare de neîmplinire, cel puţin în plan profesional?
Dar o fată care renunţă la iubirea vieţii ei în favoarea unui afacerist să zicem, că tot e la modă? Nu va avea oare o criză interioară într-un anumit punct din viitor, nu va simţi la sfărşit o inutilitate a vieţii pe care a avut-o?
Eu cred că da.
@zulu
...poate eşti prea aspru cu tine. Ce ţie ţi se pare ratare pentru altul poate deveni realizare
@ Lotus
Eu cred că fericirea vine din interior, deci e subiectivă. Doar că interiorul nostru e fragil şi poate fi lezat de eşecuri. Cred că vien momentul când te întrebi: ce-am vrut de la viaţa mea şi ce-am dobândit. Fericirea este şi o chestiune de înţelegere a sine însuşi.
Ba, asta e dintr-un film. Ce mama dreac, veniti cu basme d-astea vazute de la altii, pe care le-ati vazut?! Inventati si voi ceva original dreac, o teza filozofica, o dilema, o vrajeala sau ceva. Lasati-ne cu plagiatele... Hai pa.