Caligrafie...


scris de în

10 comentarii

Fiul meu  mi-a spus: ,,Mami, scrie, te rog, ce-ţi dictez...'' Şi mâna mea s-a aşezat pe foaia albă într-un gest blând, vag estetic, vag elegant, cumva nostalgic, un pic emoţionat...Era ca şi cum de mult nu mai scrisesem de mână. Într-adevăr, am mai răspândit bilete prin bucătărie sau prietenilor, dar sunt deja luni de când n-am mai scris febril o pagină mare, A4, în ,,dulcele stil caligrafic''. Iar penultima oară, am executat totul ca şi cum m-aş reantrena. Nu era necesar să aştern pe hârtie nimic, dar am decis în consecinţă ca să-mi aduc aminte de ceva de demult . Executând acest mic act estetic dictat de fiul meu mi-am amintit de teancurile de scrisori de dragoste( primite) depozitate în sertare îndepărtate, într-o casă din care am plecat... un pic. De gestica ritualică a vechilor japonezi care aşterneau pe hârtia poroasă  alla prima din pensulă o scriere dansantă, ideografică. De Saramago cu al său ,,Manual de caligrafie şi pictură'', de bunicul meu, ţăranul drept cu ochi albaştri de oţel care caligrafia perfect, ideal. Şi care mi-a spus: să scrii frumos, fata moşului, să scrii frumos....Am înţeles după abia douăzeci de ani că atunci când scrii frumos, îţi astâmperi inima, execuţi o terapie a sufletului. Azi nu găsesc nici un rând scris de bunicul meu ţăran în casa mea, îmi vin să plâng de ciudă... Poate peste alţi mulţi ani, am să mă-nchin în faţa unor vechi caiete cu reţete de prăjituri...pentru  simplul motiv că acolo şi doar acolo  va mai dormi scrisul mamei mele.

10 comentarii

Tu ce crezi?