Mica mea relaţie frumoasă şi perversă cu Ikea


scris de în ,

comentează primul

Am cu publicitatea o relaţie perversă: de dispreţ şi de fascinaţie, deopotrivă. Însăşi teza de doctorat  mi-am dorit să-mi fie axată pe literaritatea sloganelor publicitare. Dar în 2008, când o începeam, ar fi fost o minţire de sine să am acces la bibliografia pe care mi-o doream cu ardoare, aşa că am schimbat tema, revenind la realitate.

Nu vă voi povesti azi de ce cumpărăm ciocolată frumos ambalată, cutare parfum cu mosc etc. Voi fi mai simplistă, mai prozaică şi vă voi explica de ce iubim Ikea. După cum ştiti, la mobila Ikea avem şansa să o montăm singuri şi aceasta este găselniţa de bază a brandulul. Zeci de mii de ani am făcut totul cu mâinile noastre şi am extras implicit bucurie din asta. (Că am avut parte şi de frustrări nenumărate, nicio grijă, tot pe aceleaşi considerente!)  Pe scurt, există o mare satisfactie în a contempla opera mâinilor tale, iar psihologii de la Ikea ştiu asta, o ştiu bine de tot. Omul postmodern, sastisit să tot acumuleze bunuri cu o facilă apăsare de buton, se întoarce la sine însuşi meşterind ceva. De ce nu, asamblând un bufet Ikea! Astfel, redevine un pic…el însuşi, stăpân pe situaţie.


Într-adevăr, marile branduri nu sunt la fel de poetice pe cum par. Întotdeauna există ceva niţel pervers în spatele campaniilor lor. Sau poate nu? Sau poate avem nevoie de acest mister? În fond, nici măcar eu, care dau acuma lecţii pe blog, nu m-am putut abţine de la a-mi  comanda aceste neverosimile noptiere galbene Van Gogh. Şi voi persevera, mă tem, combinând elemente Ikea cu altele personalizate.

Tu ce crezi?