Visul unei seri de vară crepusculară în Podgoria Artelor


scris de în , , ,

comentează primul


Septembrie, elogiată odinioară de pictura manieristă pentru culorile sale de miere, ambră şi măceşe, reprezintă o lună de tranzit între pasiunile verii şi nostalgiile secrete ale unui anotimp mai puţin îndurător, toamna. Ea merită de fapt, după cum bine sesizau cu înţelepciune bătrânii indieni, un anotimp doar al său şi tocmai de aceea în Canada este numită vara indiană.



Ca să ne facă adaptarea mai facilă la noi temperaturi, senzaţii şi culori, instanţa supremă a naturii ne-a îngăduit să ne bucurăm de podgoriile aurii şi de vinul nou tocmai în această lună generoasă. Iar dacă vinul nou local nu este încă destul de prestigios, am putea miza pe un vin... artistic. Pesemne că la aceasta se vor fi gândit şi iniţiatorii Clubului Degustătorilor de Vin Neautorizaţi din Arad când au plasat  un eveniment aparte al vinului pe data de 8 septembrie 2015.




Ca atare, Teatrul de Vară Ethos, cu a sa curte vintage, a fost populat cu picturi (în vin!), cu bijuterii asortate, cu veioze din sticlă, cu creaţii de plută, cu fotografii de artă, cu miniaturi şi a primit în clinchet de pahare pe oricine doritor să cunoască relaţia complexă a vinului cu alte arte. S-au ciocnit vinuri de la cramele Avincis, Bauer, Liliac, Metamorfosis, Vinarte, Giusti. Şi fără a fi un eveniment fandosit, cu ţinută obligatorie, a reuşit să se preschimbe dintr-un subiacent free style într-unul fine style punând faţă în faţă artişti plastici neconvenţionali şi public tânăr. Temele evenimentului le-a perceput fiecare vizitator degustător la nivel endorfinic şi gustativ cu asupra de măsură: bucuria de a fi altfel, de a degusta, de a conversa, de a inova, de a privi, de a tăcea meditativ, de a asimila senzaţii noi, de a binevoi, de a dărui. Însăşi presa locală şi-a declarat entuziasmul de a fi fost părtaşă, evaluând artistica întâmplare ca fiind adevăratul festival de vin al toamnei la Arad. http://specialarad.ro/pasiunea-pentru-bautura-dionisiaca-celebrata-printr-un-eveniment-artistic-extrem-de-stilat-foto-video/

Tu ce crezi?