Totul
a pornit de la o informaţie aproape
uitată (şi reiterată printr-un comentariu pe Facebook). Vara trecută, o mai
mult decât interesantă doamnă din Baia Mare ne-a lansat invitaţia de a petrece
sărbătorile de iarnă în Maramureş. Dar din motive independente de dorinţa
noastră, propunerea a rămas neonorată.
Însă
la începutul acestei luni, când Romana Furtună a postat o fotografie superbă cu un lac
de munte maramureşean în care se putea înota, am avut reacţia spontană de a porni spre Nordul ţării.
Căci nu de putine ori, construim liste
de priorităti atât de absurde încât ratăm esenţialul. Imaginati-vă că nu
fusesem niciodată în Maramureş!
Cunosc
pericolul generalizarilor şi de aceea mă străduiesc pentru o definiţie cât mai
a mea în ce priveşte această regiune care ne-a întâmpinat cu un verde exuberant prin care şerpuiau şosele
netede, modernizate, albastre. Legenda poluării Băii Mari a fost pulverizată de
cochetăria Centrului Vechi plin de terase vesele şi de curăţenia parcurilor şi a străzilor prietenoase.
Pădurile şi poienile jalonate de
simpatice căpiţe de fân se perindau pe traseul Şuior, Gutâi, Săpânţa, Bârsana,
Cavnic stârnindu-ne regrete zgomotoase că nu puteam explora natura la pas. Bucuria de a descoperi case tradiţionale
de lemn şi nunţi înflorite de roşul şi de albul din costumul moroşenesc al tinerelor fete ne-au fost temperate de atipicul cimitirului de la Săpânţa unde
povestea omului este cuprinsă într-o
cuvântare naivă, viu colorată şi, vai, atât de esenţializată în simplitatea sa
ţărănească.
Privit
cu ochi de călător, Maramureşul oferă peisaje variate, surprinzătoare şi
curate, aer bun, un cer albastru aparte, culori vii, pensiuni excelent
modernizate, excursii minunate fară
excesele cohortelor de turişti, discreţie, surprize ale simţurilor, blândeţea construcţiilor
de lemn neverosimil de sofisticate prin migală, căderi de apă naturale ca de la începutul lumii, piscine sofisticate, plăcinte codreneşti, dar şi cocktailuri rafinate. Am găsit aici tradiţiile rurale
păstrate cu mândrie şi gustul pentru un nou de excelentă calitate în oraşul Baia Mare.
Dar dincolo de binecuvântările geografice şi climatice, Maramureşul înseamnă alt
fel de oameni. Omenia lor, bucuria de a împărţi cu tine pâinea, păstrăvul,
brânza, slănina, ciupercile şi zmeura…de a te găzdui în casă cu maximă prevenire asupra celor mai delicate dorinţe ale tale de om
călător, toate acestea devin de poveste. Marmureşenii au o bucurie de a trăi aparte, specifică celor de la
munte, dar la care ei pun ceva în plus. Spiritul lor viu, pasional, direct
este dominat de răbdarea şi de migala cu care şi-au făurit existenţele aflate
sub semnul cald, dar perisabil, al lemnului. Marmureşenii sunt hâtri la adresa
morţii la Săpânţa şi pioşi la Sighet, la Memorial. Frumuseţea caselor lor de lemn
vorbeşte despre rezistenţa lor în faţa dificultaţilor, despre capacitatea
reconstruirii de sine. Îşi dau seama instantaneu ca nu eşti de-al lor şi te tratează ca pe un oaspete de seamă,
întrebându-te cu drag despre meleagurile tale şi cu o sinceritate autentică
îţi strâng mâna cu un ,,musai să mai veniţi pe la noi’’. Acel ,,pe la noi’’
valorează enorm în percepţia mea care le-am descoperit acestor oameni dârzenia,
modestia, generozitatea şi pasiunea de a trăi şi de a iubi în locurile lor milenare. Mai
mult decât altora pare-se, maramureşenilor -nu de puţine ori călători prin lume
pentru o bucată mai bună de pâine- le va fi fiind un mai mare dor de acel indefinibil de
frumos ,,pe la noi’’.
