(Haideţi să vă povestesc astăzi despre o carte agreabilă pentru mine,
neconfortabilă pentru câţiva.)
În fond este ,,very Bogdan Suceavă’s style’’ acela de a-şi intitula volumul
,,Scrisori de la Polul Est’’. În urma impresiilor puternice lăsate de cărţile pe care i le-am citit, pot jura că Bogdan Suceavă are un raport de mare profunzime cu actul scriitoricesc, act de la care se revendică implicit termenul ,,scrisoare'', dezvoltând mai de curând un sens vintage de bun gust. Astfel că titlul ales nu putea fi decât acesta şi nu altul, denotând un autor excelent cunoscător al unei esenţiale tradiţii literare. Pe de altă parte, opiniile intelectuale conţinute de acest volum propun o temă comună şi foarte ,,estică'', vezi substantivul compus (imaginar) care sugerează că
lumea intelectuală românească se va fi răsturnat într-un fel sau altul. Însă, parcurgând eseurile lui Bogdan Suceavă colecţionate aici vom sesiza un mesaj de bun-simţ care recheamă o bună parte a intelectualilor români la bune practici şi la atitudinile fireşti pierdute.
La urma urmei, în presa culturală orice articol ar putea fi definit ca o scrisoare cu bune intenţii către mai
mulţi adresanţi simultan. Şi pentru că Bogdan Suceavă este genul de autor care pune mult suflet în articolele sale din Observator Cultural, şi
nu doar de acolo, ele meritau cu prisosinţă a fi adunate în volumul apărut la Editura
Agol de curând.
Mergând mai în profunzime, ideea de
scrisoare ne induce deopotrivă frumoasa reminiscenţă a unei relaţii foarte
personale între autor şi receptor, deghizaţi la rigoare în expeditor şi adresant.
Chiar dacă Bogdan are, cel puţin prin formaţia sa de veritabil matematician,
capacitatea şi luciditatea de a-şi domina afectele, articolele lui din volumul
,,Scrisori de la Polul Est’’ provin dintr-o nelinişte intelectuală. Nelinişte de
care s-ar cuveni să ne contaminam şi noi câtă vreme se întâmplă lucruri îngrijorătoare cu scriitorimea română.
Dar, iarăşi mă repliez şi zic: poate că tocmai asta este stipulată în
incerta fişă a postului de intelectual, anume să te nelinşteşti de soarta
elitelor, a celor care ,,instituie’’ universităţi şi academii, de cei care dau
premii celor ,,merituoşi’’, de cei care imprimă trendul în lumea cărţilor. Iată motivele pentru care temele
volumului sunt: respectul intelectual pe care creatorii şi-l datorează unii
altora, moralitatea discutabilă a unor cariere de academicieni, profesori universitari şi
editori, rigiditatea de rău augur a USR, relaţia dintre intelectuali şi exil,
recunoaşterea mult mai mare pe care
autorii de talent o au în Europa decât la ei acasă, imixtiunea politicului în
acordarea premiilor literare româneşti, lipsa de viziune din învăţământul nostru
etc. Nepăsarea multora faţă de destinul cultural românesc, în fond.
Pasiunea irepresibilă a lui Bogdan Suceavă pentru idei este evidentă o dată în plus
în articolul redând cronica sa la volumul ,,Viaţa unui om singur’’ de Adrian
Marino (O istorie a iraţionalităţii umane). Chiar dacă nu are consecvent
acelaşi sistem de valori cu Adrian Marino, Bogdan este un intelectual capabil
să ierte cu mărinimie multe celor în stare de o argumentaţie şi de o erudiţie
infailibile. Iar Adrian Marino le deţinea.
Cumva asemănător cu Marino, Bogdan Suceavă a experimentat el însuşi un necuvenit oprobriu cu
nişte ani în urmă, iar printr-o înţeleaptă rezilienţă l-a depăşit. Ca urmare,
el este mai în măsură decât alţii să emită opinii despre excludere şi
izolare. (Însă, toate trec căci ,,La capătul deşertului te poţi regăsi cu o tărie pe care naivitatea
de dinaintea şocului nu o conţinea’’. p. 61) El a simţit ameninţarea însingurării
intelectuale, dar a depăşit-o şi asta se vede în faptul că se
preocupă onest de soarta învăţământului universitar românesc, poartă noroc
literaturii noastre invitat la marile târguri de carte internaţionale, la
ambsade şi la consulate, e tradus şi premiat. Pentru că Bogdan Suceavă scrie cu infailibil talent şi nu se
teme să demisioneze înaintea multor altora din USR. Pentru că Bogdan Suceavă atrage
atenţia că la Academie lucrurile sunt departe de a fi curate şi morale. Pentru că Bogdan Suceavă are candoarea să îi
pese, punându-şi probleme spre a le oferi soluţii. Şi iată cum soluţia
matematică a ipotezei noastre iniţiale se revelează:
un intelectual are obligaţia de a cugeta la şi de a schimba ţara lui în bine. Şi
pentru acestea toate cel puţin, doresc tuturor sa citească fie şi numai pilduitorul
articol intitulat ,,Studii în vremuri de criză’’ din volumul de mai sus. Deopotrivă profesor universitar în California, Bogdan Suceavă are toată probitatea, onorabilitatea şi credibilitatea de a ne expedia un alt fel de ,,scrisori persane'' generate de ceea ce eu aş numi o profundă iubire pentru cultura sa naţională în care includem si tandreţea faţă de scumpul său Bucureşti.
