Dintr-o joacă intelectuală, ceea ce nu e sinonim cu frivolitatea (intelectuală), am decis spontan să-mi creez un blog în ultimele zile ale anului 2010. (Într-o zi, poate vă voi povesti de ce zăpada este un laitmotiv al vieţii mele.) Astfel că la 1 ianuarie 2011 era ca şi făcut. L-am numit ,,evaziuni'', derivat semantic din francezul ,,evasion''= evadare. ,,spontane'' pentru că avea să fie ghidat de opţiuni culturale spontane, momentane, foarte subiective. De curând, ieri, 27 martie 2013, am decis asumarea numelui meu real. Am fost sfătuită de câţiva prieteni cunoscători să fac acest pas, dar am ezitat luni de zile. Un plus de încredere în sine (în mine, carevasăzică), ingredient care nu prisoseşte niciodată la casa intelectualului, m-a determinat să semnez vizibil textele mele de aici. Un blog nu este o operă, sau cel puţin nu acesta, nu al meu. Însă un blog poate deveni o amprentă stilistică a autorului său.
scris de anca giura în confesiuni
Un blog nu este, dar poate deveni o operă. Mai ales în zilele noastre :) Oricum ar fi, asumarea asta sună a alt început. Tot înainte, deci, Anca! :)
Așadar, jos măștile!:) Mersi, Liviu.
:)
Și Eva unde-i?!
Scorchfield, de câte ori mușc dintr-un măr, redevin ,,eva'', adică zilnic.:)