Patriotism

Eu care n-am plecat când trebuia din România, deşi puteam oho!, care prin urmare pot fi considerată o patrioată veritabilă în felul meu, mă declar frustrată de revigorarea naţionalismului de dinainte de '89 prin gura premierului -de scurtă durată- Ponta. Când îl văd cum se lamentează că ,,n-are Europa ce să ne-nveţe'', ,,nu ştie Germania...'', ,,noi nu primim sfaturi'' îmi amintesc de sinistrul refren iliescist: noi nu ne vindem ţara.

Dacă sub Ceauşescu eram educaţi că nouă nu ne trebuie arhitectură ca la Florenţa, noi avem blocuri, că o catedrală ca San Pietro e mizilic, avem noi destul ,,muzeu' satului'', că dacii au fost mai viteji decât romanii, că  mămăliga e mai interesantă decât aluatul franţuzesc, că ,,ei'' n-au ţară ca a noastră, că noi de fapt am fi fost fruntea Europei ,,la ce ochi albaştri avem'', dar ne-au nenonorocit ghinioanele, barbarii şi turcii, şi că ,,las' că-i mai fiabil Oltcitul decât BMW-ul''... Atunci mă apucă o ruşine!

Sunt născută şi crescută în Transilvania, bunica purta albituri din pânză cumpărată de la Viena, aşa că am încredere în Europa democratică mai mult decât în unele capete de la Bucureşti. În politică prefer rigoarea plicticoasă germană decât vorbele de duh balcanice. Doamne, ce ruşine mi-a fost aseară când Ponta făcea glume ridicole cu reprezentantul presei maghiare zicând ,,las' că UDMR a votat cu noi'', iar Martin Schulz se sufoca de indignare! Cum zicea Schulz: noi am fost prieteni, da' io acum nu-l mai recunosc, m-a aburit...