Idolatria facebook-istă

E o duminică înnorată. Soare şi nori. Hm, ce-mi plac duminicile de felul ăsta (nu cele ploioase, acelea nicidecum), o mărturisesc cu suflet de păcătoasă. Cu toate acestea am isprăvit de citit încă o carte din excelenta colecţie Byzantinvm de la Nemira. Impecabilă apariţie tipărită.

Profesor la Universitatea din Cluj în anii patruzeci, intelectual rasat tatăl său fiind Preşedintele Consiliului de Miniştri de la Budapesta, iar mama o nobilă austriacă, născut catolic şi dedicat benevol Răsăritului cultural, Endre v. Ivánka – autorul studiului Elenic şi creştin în viaţa spirituală a Bizanţului timpuriu este un erudit puţin cunoscut la noi în afara cercurilor de filozofi, orientalişti, teologi. Studiul său admirabil documentat despre începutul filozofic şi eretic al Bizanţului se dovedeşte însă provocator pentru cititorii săi de azi. De ce ne-ar interesa pe noi, oamenii prezentului, ereziile azi fosilizate ale Bizanţului? Răspunsul este simplu: ele sunt parte centrală a Bizanţului însuşi, perioadă fascinată prin secretele-i bine păzite, prin ardoarea teologică a Sfinţilor Părinţi, prin spiritualitatea nedezminţită şi prin dezbaterile celebre asupra icoanei (iconului?), ale imaginii, ale idolatriei.

Cu gândul la post-iconodulii care suntem pe facebook,  m-am raportat la secolul al VIII-lea cel iconoclast, celebru pentru dezbaterile-i despre cultul imaginii umane investite spiritual. Studiul de bizantinologie de care pomenesc nu este axat pe iconoclasm, ci pe înrâuririle ereziilor asupra neoplatonismului conservat în dogma creştină, dar mi-a deschis apetitul pentru o mică cercetare asupra iconoclasmului, cel care are enorm  să ne înveţe pe noi, închinători narcisiaci la propriile imagini. Crepusculul religiei a consacrat cultul icoanei Eului, nu-i aşa? În două mii de ani, din temple am coborât pe... reţele. Înnourată perspectivă.