,,A fost bărbatul care m-a iubit cel mai frumos.''( Nora Iuga) Şi de-aici, nu-i aşa, începe o întreagă epopee a posibilelor comentarii despre cum şi când ,,iubeşte frumos'' un bărbat.
Mie îmi place mult comentariul lui Scorchfield (care nu ştiu ce-a făcut cu imaginea din avatar că mie-mi apare ca un semn de circulaţie). Într-un dialog dintre doi iubiţi aflaţi la distanţă unul de altul, ea-i spune: "Data viitoare când ne iubim, să-mi faci mai mult aia..." iar când el o întreabă "De ce n-ai zis atunci?" ea îi răspunde: "Pe moment nu-ţi dai seama ce-ţi place"... Iată că şi la amorul fizic uneori ai nevoie de distanţă pentru a putea filtra experienţa. Geografică sau temporală, ea poate îţi permite să ieşi de pe scenă şi să te reaşezi în sală, pe scaunul spectatorului...
Dar asta nu răspunde întrebării puse. Căci mai mulţi m-au iubit, spune Nora, dar dintre toţi el a făcut-o cel mai frumos... Şi cum declaraţia este a unei femei, explicaţia trebuie să vină tot de la o femeie. Eu unul aştept cu interes ce înseamnă frumosul în viziune feminină... :)
şi tu şi scorchfield aţi ,,întors-o ca la Ploieşti'' numai să nu mărturisiţi cum iubiţi voi frumos femeile.:)
Am să fac ca voi: voi ocoli sugestia, nu voi mărturisi ce-nseamnă pentru mine să fiu iubită (frumos!).
Şi totuşi: sunt iubită frumos atunci când mi se arată că sunt irepetabilă. N-am zis perfectă, ci irepetabilă= inconfundabilă. Încheiem bucla şi subliniem că îmi place să fiu iubită pentru... stilul meu, pentru felul meu de-a fi.
De cele mai mmulte ori bărbatul n-are habar de momentele în care femeia consideră că a fost frumos iubită. Să fim sinceri, frumosul, ca act excepţional ce e, se petrece doar în "momente", în intervale scurte. Frumosul, ca şi Binele, în stări prelungite începe să se refuze singur. Şi mai zic ceva, iubirea asta împlinită are loc mai ales când nu raţiunea îl ghidează pe bărbat, ci o face mai mult din instinct, găsind ce nici măcar n-a căutat.
Şi eu cred că n-are rost să întrebi Soarele ce e lumina, va trebui să întrebi Luna. Soarele nu-şi dă seama.
În schimb nu văd de ce nu ar putea fi şi de durată. Avem parcă un pesimism adânc intrat în oase şi ne refuzăm singuri perspective mai luminoase, de ce oare?
,,Restul e practică'', ,,bărbatul n-are habar'', ,,să le întrebăm pe ele''...hm, răspunsuri evazive tipic masculine.:) Nu-i nimic, un pic de nehotărâre câteodată e senzuală...:)
Domnilor, v-am deturnat atenţia cu o postare mai sus, în aceeaşi linie tematică.:)
Senzuală sau nu, nu e nehotărâre din partea mea. :) Habar n-am când am iubit frumos, iar când fenomenul se repetă, semnalizându-mi-se acest fapt (mereu după), îl ignor elegant. Sunt acte care trebuie să rămână necercetate. :)
Liviu, acum am înţeles: femeile au datoria să le comunice bărbaţilor când au fost iubite frumos de aceştia. E atât de simplu să zici:,,Mi-a plăcut ieri când ai făcut...zis...cutare''. E ..atât de simplu.
Eu una încurajez bărbaţii când fac ceva bun!:)Şi atunci ei perseverează.:)
Nu e vorba de datorie, dar nu e mai bine să exprimi cumva satisfacţia? Eu zic că da, asumându-ţi totodată şi niscaiva riscuri. Pentru că e naşpa când receptorul exprimării rămâne blocat în mesajul ăla şi îl aplică până se... "despică" (ca să nu îmi refuz o rimă uşoară) Deci nu e chiar aşa de simplu... :))
Ok. Din punctul meu de vedere a iubi frumos înseamnă a iubi transfigurat (deşi cred că e pleonastică expresia). A o vedea pe fată ca fiind minunată, spontană, plină de mister - adică a te raporta la ce are mai bun şi mai frumos în ea. Şi a urmări să o surprinzi, să o fascinezi, s-o faci fericită, s-o încânţi, uneori chiar atunci când nu se aşteaptă... şi să-i împlineşti, la modul general vorbind, cele mai fierbinţi sau ascunse aspiraţii pe care are cu privire la tine sau la relaţia voastră de cuplu. Să vii, adică, în întâmpinarea aspiraţiilor ei profunde.
Lotus, e idealul, da, să fascinezi pe cineva, să fii fascinant pentru cineva( mai mulţi?). Dar omul postmodern ne va replica că nu mai are timp de asta: fascinaţia este o construcţie care cere timp, exerciţiu zilnic. Dacă n-am mai merge la serviciu poate ne-ar reuşi mai des.:)
Cât despre venirea în întâmpinarea dorinţelor ei secrete, iarăşi da, aceasta e esenţa cuceririi unei femei. Puţini reuşesc însă.
Este posibil ca distanța să fie cea care elaborează metafora prin care un bărbat a iubit frumos, și tot timpul o face la trecut!
Adică ,,în prezent'' unii bărbaţi nu (mai) iubesc frumos, Scorchfield? :) Iubesc doar impur?:)
Care epopee ar trebui să fie a femeilor... :)
Mie îmi place mult comentariul lui Scorchfield (care nu ştiu ce-a făcut cu imaginea din avatar că mie-mi apare ca un semn de circulaţie). Într-un dialog dintre doi iubiţi aflaţi la distanţă unul de altul, ea-i spune: "Data viitoare când ne iubim, să-mi faci mai mult aia..." iar când el o întreabă "De ce n-ai zis atunci?" ea îi răspunde: "Pe moment nu-ţi dai seama ce-ţi place"... Iată că şi la amorul fizic uneori ai nevoie de distanţă pentru a putea filtra experienţa. Geografică sau temporală, ea poate îţi permite să ieşi de pe scenă şi să te reaşezi în sală, pe scaunul spectatorului...
Dar asta nu răspunde întrebării puse. Căci mai mulţi m-au iubit, spune Nora, dar dintre toţi el a făcut-o cel mai frumos... Şi cum declaraţia este a unei femei, explicaţia trebuie să vină tot de la o femeie. Eu unul aştept cu interes ce înseamnă frumosul în viziune feminină... :)
şi tu şi scorchfield aţi ,,întors-o ca la Ploieşti'' numai să nu mărturisiţi cum iubiţi voi frumos femeile.:)
Am să fac ca voi: voi ocoli sugestia, nu voi mărturisi ce-nseamnă pentru mine să fiu iubită (frumos!).
Şi totuşi: sunt iubită frumos atunci când mi se arată că sunt irepetabilă. N-am zis perfectă, ci irepetabilă= inconfundabilă. Încheiem bucla şi subliniem că îmi place să fiu iubită pentru... stilul meu, pentru felul meu de-a fi.
De cele mai mmulte ori bărbatul n-are habar de momentele în care femeia consideră că a fost frumos iubită. Să fim sinceri, frumosul, ca act excepţional ce e, se petrece doar în "momente", în intervale scurte. Frumosul, ca şi Binele, în stări prelungite începe să se refuze singur.
Şi mai zic ceva, iubirea asta împlinită are loc mai ales când nu raţiunea îl ghidează pe bărbat, ci o face mai mult din instinct, găsind ce nici măcar n-a căutat.
Restul e practică... :)
Şi eu cred că n-are rost să întrebi Soarele ce e lumina, va trebui să întrebi Luna. Soarele nu-şi dă seama.
În schimb nu văd de ce nu ar putea fi şi de durată. Avem parcă un pesimism adânc intrat în oase şi ne refuzăm singuri perspective mai luminoase, de ce oare?
,,Restul e practică'', ,,bărbatul n-are habar'', ,,să le întrebăm pe ele''...hm, răspunsuri evazive tipic masculine.:) Nu-i nimic, un pic de nehotărâre câteodată e senzuală...:)
Domnilor, v-am deturnat atenţia cu o postare mai sus, în aceeaşi linie tematică.:)
Senzuală sau nu, nu e nehotărâre din partea mea. :) Habar n-am când am iubit frumos, iar când fenomenul se repetă, semnalizându-mi-se acest fapt (mereu după), îl ignor elegant. Sunt acte care trebuie să rămână necercetate. :)
Liviu, acum am înţeles: femeile au datoria să le comunice bărbaţilor când au fost iubite frumos de aceştia. E atât de simplu să zici:,,Mi-a plăcut ieri când ai făcut...zis...cutare''. E ..atât de simplu.
Eu una încurajez bărbaţii când fac ceva bun!:)Şi atunci ei perseverează.:)
Nu e vorba de datorie, dar nu e mai bine să exprimi cumva satisfacţia? Eu zic că da, asumându-ţi totodată şi niscaiva riscuri. Pentru că e naşpa când receptorul exprimării rămâne blocat în mesajul ăla şi îl aplică până se... "despică" (ca să nu îmi refuz o rimă uşoară)
Deci nu e chiar aşa de simplu... :))
Liviu, o datorie de onoare desigur. Nu pierdem nimic dacă premiem un bărbat cu o vorbă apreciativă atunci când o merită.:)
Ok. Din punctul meu de vedere a iubi frumos înseamnă a iubi transfigurat (deşi cred că e pleonastică expresia). A o vedea pe fată ca fiind minunată, spontană, plină de mister - adică a te raporta la ce are mai bun şi mai frumos în ea. Şi a urmări să o surprinzi, să o fascinezi, s-o faci fericită, s-o încânţi, uneori chiar atunci când nu se aşteaptă... şi să-i împlineşti, la modul general vorbind, cele mai fierbinţi sau ascunse aspiraţii pe care are cu privire la tine sau la relaţia voastră de cuplu. Să vii, adică, în întâmpinarea aspiraţiilor ei profunde.
Lotus, e idealul, da, să fascinezi pe cineva, să fii fascinant pentru cineva( mai mulţi?). Dar omul postmodern ne va replica că nu mai are timp de asta: fascinaţia este o construcţie care cere timp, exerciţiu zilnic. Dacă n-am mai merge la serviciu poate ne-ar reuşi mai des.:)
Cât despre venirea în întâmpinarea dorinţelor ei secrete, iarăşi da, aceasta e esenţa cuceririi unei femei. Puţini reuşesc însă.