În comunitatea, atât de religios ecumenică şi tolerantă, de unde provin, Paştile au fost mereu foarte importante. An de an mă întorc în aceleaşi locuri, chiar dacă uşor pătrunsă de erodajul timpului şi al spiritualităţii. Dar câtă vreme mama ne pregăteşte aceiaşi cozonaci, mai există speranţă şi întoarcere la sine.(În imagine, cozonacii mamei şi ea însăşi la 22 de ani(1975)...într-o poză inedită, cu pălăria şi şuba străbunicului meu.)
scris de anca giura în acasă
În comunitatea, atât de religios ecumenică şi tolerantă, de unde provin, Paştile au fost mereu foarte importante. An de an mă întorc în aceleaşi locuri, chiar dacă uşor pătrunsă de erodajul timpului şi al spiritualităţii. Dar câtă vreme mama ne pregăteşte aceiaşi cozonaci, mai există speranţă şi întoarcere la sine.(În imagine, cozonacii mamei şi ea însăşi la 22 de ani(1975)...într-o poză inedită, cu pălăria şi şuba străbunicului meu.)
Foarte asortată poza cu restul blogului sub condiţia culorii. A mai de sus poză. :)
p.s. Poftă bună şi odihnă!
Multumesc, Liviu. Inca mai lucrez la detalii, tipic feminin...
Provocatoare poza, Anca! Ma regasesc in comentariul tau, si eu voi petrece Pastile la Rosia. Acolo ma asteapta acelasi ritual, de cand ma stiu.
Sarbatori minunate!
Dragă Lia, schimb pozele ca pe rochii. :) Ideea e că e un aspect tehnic, sunt prea în prim-plan.
Voi alege una mai neutră, în final.
Da, acelaşi ritual, eterna reîntoarcere. Prin ritualuri încercăm să oprim timpul pe loc, nu-i aşa? Aşa mi se pare că sugerezi tu în frumoasele tale poeme.
Mersi, şi ţie, negreşit.:)
Aaa, ,,La mulţi ani fericiţi!'', Lia, pentru mâine!
Eu am lăsat liniştea să dospească şi să se umfle fără oprire, până mi-a înghesuit aerul în pereţi... :)
Da' să-i spargă, scumpa mea, să-i spargă. Ţăndări să-i facă, nu-i bai.Iată eliberarea pe care ţi(mi-?)-o doresc.:)