Adrian Marino, ireductibilul


scris de în

9 comentarii

,,Scriu deci această Viaţă...într-o deplină libertate de spirit. Cartea cea mai liberă, personală şi independentă a vieţii mele.''( Viaţa unui om singur, Adrian Marino, Polirom, 2010)

Din cauza unei claustrări de trei ani într-un liceu militar cu reguli dure şi deopotrivă a unor (anumiţi) profesori universitari bucureşteni veleitari sau mediocri, Adrian Marino a fost de timpuriu dispreţuitor al ,,profesoratului'' ca breaslă. Nu i-a plăcut să i se adreseze nimenea cu ,,D-le Profesor'' pentru că era un cugetător mult prea liber, liber implicit de această titulatură reductivă. Dar, citindu-i volumul de memorii apărut anul trecut, mărturisesc că generaţii de studenţi au pierdut totuşi ceva neavându-l profesor al libertăţii de gândire în formele ei cele mai pure. S-a declarat un spirit laic, implicit în închisoare, dar, la nivel simbolic, consider că s-a închinat bufniţei şi Minervei cu o patimă a ideilor incompatibilă cu multe compromisuri sociale. Cât despre singurătatea sugerată în titlu, atrag atenţia  că nu este vorba de vreuna sentimentală, morală, socială, ci despre singurătatea intelectuală, manifestată în lipsa de comunicare cu un mediu intelectual dat. Iată ce este singurătatea intelectuală atunci: ,,O suferinţă abstractă, rece. O revoltă permanentă şi fără soluţie.'' Indubitabil, Adrian Marino a fost şi s-a şi perceput pe sine ca fiind incompatibil cu ,,oamenii cu care s-a întâmplat să trăiesc''. La fel de incompatibil a fost cu Timpul hărăzit prin naşterea sa în 1921, timp care a luat înfăţişarea unei Istorii sardonice ce şi-a bătut joc de tinereţea sa. La modul evident, provenit dintr-un mediu burghez, cu intarsii boiereşti, Adrian Marino a suportat extrem de greu ideologia comunistă.

Prevăd acestei cărţi de memorii o celebritate revanşard-intelectuală precum unele texte ale unui Andre Gide şi Giovanni Papini( Un uomo finito), autori pe care Marino i-a plăcut şi citat. Deopotrivă, îi prevăd numeroase generaţii de cititori, pentru că Marino din memorii este o ipostază a ,,străinului'' camusian şi a rebelului intelectual,  personaje care ne plac atât de mult. În al treilea rând, există în aceste memorii o amplă listă neagră a intelectualităţii româneşti. Călinescu, maestrul renegat, l-a numit un Liszt al intelectualităţii ratat. Greşit! Nu te poţi rata când faci biografia ideii de literatură sau când oferi ca adevăr ultim cele ce urmează:,, Dar tot ce am făcut bine, am făcut singur. Toate adevărurile mele le-am descoperit singur.''

9 comentarii

Tu ce crezi?